Între interpelările făcute de Joszef Szajer, prins la orgia gay la Bruxelles, în calitate de europarlamentar, este una și despre „Discriminarea împotriva minorității maghiare din România”. Cu această ocazie, Szajer a cerut Comisiei Europene să se asigure că există egalitate.
Premierul Ungariei a răspuns printr-o scrisoare trimisă agenției de presă MTI acuzațiilor lui Martin Schulz, fostul președinte al Parlamentului European. Orban a spus că statele mai bogate ale Uniunii Europene, cu Germania în frunte, scot din Ungaria aproximativ 6 miliarde€.
Purtătorul de cuvânt al premierului Viktor Orban a precizat că guvernul ungar își menție opoziția față de condiționarea accesului la banii europeni de standardele democratice, blocând bugetul UE și planul de relansare economică prin veto.
Înaintea unei întâlniri de coordonare la Budapesta cu omologul său polonez, premierul ungar, Viktor Orban, propune amânarea discuțiilor privind statul de drept și „acordarea imediat a banilor” de către UE țărilor afectate de coronavirus.
Actorul George Clooney a criticat mai mulți lideri politici pentru „ura și furia” pe care au cultivat-o peste tot în lume, nominalizând în context guvernul de la Budapesta și pe președintele brazilian Jair Bolsonaro, ajungând astfel într-o dispută cu premierul Viktor Orban.