Doliu, în business. A murit fondatorul uneia dintre cele mai importante companii din România, liderul pieţei de băuturi spirtoase şi vinuri. Avea 59 de ani.
Un altfel de raport asupra vinului românesc. Cu o producție de numai 37% față de cea a României, Republica Moldova a exportat de 5 ori mai mult decât țara noastră, iar specialistul Cezar Ioan analizează unde se află România pe harta mondială a vinului și de ce.
„Publicitari, luați aminte. Țara cu cea mai multă viță de vie pe cap de locuitor este... Moldova”, scrie „Financial Times”, într-o analiză dedicată industriei vinificației de peste Prut.
Pentru competiţia din acest an au fost propuse 45 de sortimente de vinuri spumante de la majoritatea producătorilor români, unele fiind recent apărute pe piaţă, altele care au fost lansate special cu această ocazie.
Autorităţile israeliene au anunţat luni descoperirea "celui mai vast" sit pentru producţia de vinuri din perioada bizantină în sudul Israelului, la porţile Fâşiei Gaza, relatează AFP.