Cercetătorii de la Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor din Statele Unite au descoperit că un virus rar din Bolivia, care poate cauza febră hemoragică, se transmite de la om la om, relatează The Guardian.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel la combaterea urii în lume, într-o alocuţiune rostită luni, la ceremonia la care Congresul evreiesc mondial i-a decernat premiul Theodor Herzl, atribuit pentru prima dată unui lider al Naţiunilor Unite, relatează AFP.
Danemarca va eutanasia întregul efectiv de până la 17 milioane de nurci din crescătorii după ce o mutaţie a coronavirusului, identificată la aceste animale, s-a răspândit la oameni, prezentând un risc pentru eficacitatea oricărui posibil viitor vaccin.
Jurnalista Cristina Dinulescu povestește modul în care virusul COVID i-a invadat corpul și cât de complicată a fost lupta pentru supraviețuire.
Cercetătorii Centrului Australian pentru Prevenirea Bolilor au constatat că noul coronavirus supraviețuiește, la temperatura camerei, până la 28 de zile pe suprafețe precum sticle, ecranele telefoanelor mobile sau bancnotele din plastic.