Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării până duminică, iar zone din vest şi sud-vest sunt sub cod portocaliu de vânt şi ploi torenţiale. A fost emisă şi o prognoză specială pentru Bucureşti.
Cea mai mare parte a ţării se va afla miercuri sub o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
În cursul zilei de ieri, aversele torențiale au produs inundații în 19 județe, cele mai afectate fiind Alba, Bihor, Caraș-Severin, Harghita, Mureș, Neamț și Suceava.
De duminică și până miercuri se vor acumula cantități importante de apă, iar pentru secvențe scurte de timp se vor putea depăși 10 - 20 l/mp, conform meteorologilor.
Meteorologii au publicat, marţi, estimarea privind vremea în luna iunie, precizând că, în prima săprămână, temperaturile vor fi mai coborâte decât normalul perioadei.