„Dracula” a fost cea mai mare creatură zburătoare din istorie. Dacă v-ați întrebat vreodată care animal din evoluția Pământului, ce s-a ridicat de la pământ în aer, a avut cele mai impresionante dimensiuni, mai jos veți afla răspunsul.
Forțele Aeriene sunt pe cale să cumpere și să înceapă să lanseze primele sale aeronave electrice cu decolare și aterizare verticală care ar putea transporta pasageri sau mărfuri în cadrul programului Agility Prime în 2023.
Oamenii de ştiinţă din Argentina au descoperit o specie necunoscută de reptilă zburătoare gigantică, pe care au botezat-o ''The Dragon of Death'' şi care a trăit în urmă cu 86 de milioane de ani alături de dinozauri.
O mașină care se poate transforma într-un avion de mici dimensiuni a trecut cu brio testele de zbor în Slovacia, spun dezvoltatorii, relatează CNN.