Ţările membre urmează să confirme decizia în mod oficial, potrivit DPA.
Premierul ceh Petr Fiala, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a salutat acordul, la încheierea unui summit informal al UE organizat vineri la Praga, însă el nu a precizat numărul exact al militarilor ucraineni care vor fi antrenaţi în UE.
Germania şi Polonia vor pregăti soldaţi ucraineni, dar cursuri sunt planificate şi alte ţări din UE, mai notează DPA, potrivit AGERPRES.