Melisa Raouf, o studentă în vârstă de 20 de ani din sudul Londrei, a trecut de semifinalele concursului după ce a ales să se prezinte în competiție fără machiaj. Ea urmează să concureze în octombrie la finală.
"Pentru mine înseamnă foarte mult că am ajuns până aici, deoarece simt că multe fete de diferite vârste ajung să se machieze pentru că se simt presate să facă asta. Dacă suntem fericiți în propria piele nu ar trebui să fim obligați să ne acoperim fața cu machiaj. Defectele noastre ne fac ceea ce suntem și asta face fiecare individ să fie unic", a declarat Melisa Raouf într-un interviu acordat ziarului britanic Independent.
Citește și: Tentativă de crimă în Belgia. Un bărbat a rănit 6 persoane care se aflau la o terasă
Tânăra a afirmat că, deși a început să se machieze de la o vârstă fragedă, a decis să nu facă asta în concurs. "Nu am simțit niciodată că îndeplinesc standardele de frumusețe. Am acceptat recent că sunt frumoasă în propria mea piele și de aceea am decis să concurez fără machiaj", a explicat ea în interviu.
În mai, Raouf a postat un selfie pe Instagram în care apare nemachiată, cu mesajul că și ea are "pete și imperfecțiuni". CNN l-a contactat pe Raouf pentru comentarii suplimentare. Angie Beasley, directorul Miss Anglia, a declarat vineri pentru CNN că ceea ce a făcut Melisa este un gest foarte curajos și că ea transmite un mesaj important tinerelor.
Citește și: VIDEO Risc de pulverizare a substanțelor radioactive la Zaporojie. Rușii au atacat de mai multe ori
În ceea ce privește competiția, Beasley a spus că majoritatea concurentelor au trimis imagini editate purtând mult machiaj și organizatorii au vrut să vadă cum arată ele în realitate, fără cosmetice.