Despre această situație a vorbit și Zdg.md, care a menționat că autoritățile de la Chișinău încă nu au comentat subiectul și că presa transnistreană susține că, cel mai probabil, cozile s-au format în contextul schimbării modului de control la ieșirea din zonă.
Imaginile vin pe fondul exploziilor înregistrate în ultimele două zile în Transnistria, regiune care de jure intră în componența Republicii Moldova, dar care de facto nu este controlată de Chișinău și are propria monedă și propriile instituții.
Citește și: Turcia se opune unor baze NATO în regiunea Mării Negre și cere României și Bulgariei să nu acționeze
Situația a fost comentată și de eurodeputatul Eugen Tomac, președinte PMP, care consideră a catalogat exploziile drept „provocări majore” menite să creeze o tensiune puternică, alimentând starea de neîncredere și furia împotriva Ucrainei.
Citește și: Predicția oamenilor de știință: Lumea va rămâne fără mâncare în 27 de ani
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat, marți, ședința Consiliului Suprem de Securitate în legătură cu incidentele din regiunea transnistreană.
„Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, convoacă astăzi ședința Consiliului Suprem de Securitate în legătură cu incidentele din regiunea transnistreană”, anunță Președinția Republicii Moldova potrivit Mediafax.
Potrivit sursei citate, Consiliul Suprem de Securitate se va întruni începând cu ora 13.00, la Președinție, iar după ședință, la ora 15.00, Maia Sandu va susține un briefing de presă.