A murit Ismail Kadare, unul dintre cei mai mari scriitori contemporani. Avea 88 de ani

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 01.07.2024 - 13:23
A murit Ismail Kadare, unul dintre cei mai mari scriitori contemporani. Avea 88 de ani - Foto: Profimedia Images
A murit Ismail Kadare, unul dintre cei mai mari scriitori contemporani. Avea 88 de ani - Foto: Profimedia Images

A murit Ismail Kadare, unul dintre cei mai mari scriitori contemporani, autor al unei opere monumentale sub tirania comunistă din Albania.

SHARE

Scriitorul albanez Ismail Kadare, în vârstă de 88 de ani, autor al unei opere monumentale sub tirania comunistă a lui Enver Hogea, a murit luni dimineaţa, au anunţat editorul său şi spitalul la care a fost transportat de urgenţă, informează AFP.

A murit Ismail Kadare, unul dintre cei mai mari scriitori contemporani. Avea 88 de ani

Kadare a murit în urma unui atac de cord, a precizat spitalul din Tirana.

Scriitorul a fost transportat la spital "fără semne de viaţă", iar medicii au încercat să îl resusciteze. Kadare "a murit în jurul orei 06:40 GMT" (08:40, ora locală), a precizat spitalul.

Etnograf sarcastic şi romancier care alterna între grotesc şi epic, Kadare a explorat miturile şi istoria ţării sale pentru a diseca mecanismele unui rău universal, totalitarismul.

Citește și: Doliu în lumea cinematografiei românești. A murit actrița Ileana Stana Ionescu. Avea 87 de ani

Albania a trăit zeci de ani sub dictatura lui Enver Hogea, fiind una dintre cele mai izolate ţări din lume.

"Infernul comunist, ca orice alt infern, este sufocant", declara scriitorul pentru AFP în unul dintre ultimele sale interviuri, în octombrie. "Dar, în literatură, aceasta se transformă într-o forţă vitală, o forţă care te ajută să supravieţuieşti, să învingi dictatura cu orice preţ", adăuga autorul.

Literatura "mi-a oferit tot ce am astăzi, a fost sensul vieţii mele, ea mi-a dat curajul de a rezista, fericirea, speranţa de a depăşi totul", a explicat scriitorul, deja slăbit, în locuinţa sa din Tirana, capitala Albaniei.

Citește și: Actrița franceză Anouk Aimée a murit la 92 de ani. A avut o carieră de peste 70 de ani

Kadare a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură și în 2005 a primit premiul inaugural Man Booker International Prize

Ismail Kadare s-a născut pe 28 ianuarie 1936, la Gjirokastra, regiunea Gjirokastër, Albania, și a fost cel mai cunoscut scriitor albanez. În 1992 a câștigat Premiul mondial Cino Del Duca. Mai târziu, el a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură și în 2005 a primit premiul inaugural Man Booker International Prize.

În iunie 2009, a primit premiul Prince of Asturias pentru literatură. Și a fost adesea comparat cu Gogol, Kafka și Orwell.

Kadare este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori europeni ai secolului XX și o voce universală împotriva totalitarismului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te