Isaac Benbenisti a fost selectat săptămâna trecută pentru a-i succeda fondatorului și CEO-ului Shalev Hulio, care urma să devină președinte global și vicepreședinte al Consiliului de administrație.
Controverse tot mai mari se stârnesc în jurul software-ului Pegasus de la NSO, care poate porni camera sau microfonul unui telefon și poate colecta datele acestuia.
Programul și firma au fost în centrul unei furtuni în iulie, după ce o listă de aproximativ 50.000 de ținte potențiale de supraveghere din întreaga lume a fost divulgată presei.
Schimbarea conducerii la NSO vine după ce, la 3 noiembrie, Statele Unite au trecut compania pe lista neagră pentru că a permis „guvernelor străine să conducă represiuni transnaționale” folosind programul Pegasus.
NSO, precum și compania israeliană Candiru și firmele cu sediul în Singapore și Rusia au fost vizate de restricții pentru exporturi în SUA.
O sursă apropiată a NSO, a dezvăluit pentru AFP că din cauza crizei cu SUA, Shalev a decis să rămână CEO.
Joi, Ahmed al-Deek, un înalt oficial al ministerului palestinian de Externe, a declarat că Pegasus a fost găsit pe telefoanele a trei dintre colegii săi.
Citește și
SUA au pus pe lista neagră firma de programe spion Candiru, pe lângă NSO, din Israel
Ungaria admite că a cumpărat programul de spionaj Pegasus și susține că l-a folosit „legitim”
„Am confirmare de la experți și companii specializate că Pegasus a fost găsit pe telefoanele a trei oficiali de la Ministerul Afacerilor Externe”, a declarat al-Deek pentru AFP.
Acuzația vine după un raport al unui grup european pentru drepturile omului, care susține că Pegasus a fost folosit pentru a sparge telefoanele personalului grupurilor societății civile palestiniene pe care Israelul le-a considerat organizații teroriste.
Pegasus poate fi vândut doar statelor, iar vânzările trebuie să fie aprobate de ministerele apărării.
Ministrul de Externe Yair Lapid a subliniat că NSO este o „companie privată” care a urmat liniile directoare ale Israelului privind exporturile de apărare.
„Nu cred că există o altă țară în lume care să aibă reguli atât de stricte ca Israelul”, a declarat Lapid.