Accident înfiorător de tren: 7 persoane, spulberate de pe calea fereată. 4 dintre victime au murit

DE Daniel Toșa | Actualizat: 11.09.2023 - 08:27
Sursa foto: Profimedia Imges
Sursa foto: Profimedia Imges

Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi trei au fost rănite duminică după ce au fost lovite de un tren de navetişti în timp ce traversau o linie de cale ferată în Catalonia, nord-estul Spaniei, au anunţat serviciile de urgenţă.

SHARE

Accidentul s-a produs când un grup de şapte persoane încerca să traverseze calea ferată în Montmelo, la aproximativ 20 de kilometri nord de Barcelona, au scris serviciile de urgenţă din Catalonia pe X (fosta platformă Twitter).

Accident înfiorător de tren

Potrivit presei spaniole, în apropiere de locul accidentului avea loc un festival de muzică, în ajunul unei sărbători în Catalonia.

Serviciile de urgenţă au trimis nouă ambulanţe şi un elicopter la faţa locului.

"Am căutat alte posibile victime în apropierea trenului. Nu am găsit şi i-am transportat pe răniţi la ambulanţă", au transmis pompierii regionali pe X.

Citește și: O ambulanță privată a fost spulberată de un tren. Șoferul a murit pe loc în urma impactului puternic

Ministrul Transporturilor, Raquel Sanchez, a transmis condoleanţe familiilor victimelor. Pere Aragones, şeful guvernului regional al Cataloniei, s-a declarat "complet devastat" de tragedie.

Poliţia anchetează cauzele accidentului, a adăugat el.

Citește și: FOTO O șoferiță nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată. Trenul nu a iertat-o, mașina praf

Aproximativ 170 de pasageri se aflau la bordul trenului de navetişti şi aceştia nu au avut nevoie de îngrijiri. Cu toate acestea, circulaţia a fost suspendată în zonă după acest accident mortal.

În iunie 2010, un tren expres a lovit un grup de oameni care traversau şinele pentru a ajunge la plaja din Castelldefels, omorând 12 dintre aceştia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te