Activistele care au vandalizat tabloul ''Sunflowers'' de van Gogh au fost puse sub acuzare

DE Alexandru Pop | 15.10.2022 - 19:57
Ecologiștii Just Stop Oil au stropit cu supă de roșii tabloul ''Sunflowers'' al lui Van Gogh - Foto: Profimedia Images
Ecologiștii Just Stop Oil au stropit cu supă de roșii tabloul ''Sunflowers'' al lui Van Gogh - Foto: Profimedia Images

Cele două tinere activiste care au vandalizat tabloul ''Sunflowers'', de Van Gogh, expus la National Gallery din Londra, aruncând asupra sa conţinutul unor conserve cu supă de roşii, au fost puse sub acuzare, conform unui comunicat dat publicităţii sâmbătă de poliţia britanică.

SHARE

Potrivit unor imagini publicate pe internet de organizaţia ecologistă Just Stop Oil, care solicită oprirea imediată a oricărui nou proiect petrolier sau gazier, două tinere activiste au aruncat, vineri, conţinutul din două conserve cu supă de roşii peste celebrul tablou, pictat în 1888 şi a cărui valoare a fost estimată la peste 84 de milioane de dolari, anunță Reuters și Agerpres.

Pictat în localitatea Arles din sudul Franţei, în august 1888, tabloul lui Van Gogh prezintă 15 flori (floarea-soarelui) într-o vază galbenă, pe un fundal galben.

Citește și:" VIDEO Ecologiștii Just Stop Oil au stropit cu supă de roșii tabloul ''Sunflowers'' al lui Van Gogh

Conform reprezentanţilor galeriei de artă, rama tabloului a suferit "pagube minore", însă opera este intactă, întrucât este protejată printr-un geam de sticlă.

Citește și: Factura de 2.600 lei la curent motiv de divorț: Soția continua să-și aștepte soțul cu lumina aprinsă

Cele două femei, în vârstă de 20 şi respectiv 21 de ani, au fost aduse în faţa instanţei la Westminster Magistrates' Court unde au fost puse sub acuzare pentru vandalism. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te