Tara Reade a lucrat pentru Biden din decembrie 1992 până în august 1993, pe când acesta era senator. În acea perioadă s-a întâmplat ca acesta s-o „înhațe de umeri și de gât și să-i răsfire părul”.
Cel puțin aceasta ar fi fost povestea apărută în presă anul trecut. „O chestie drăguță”, declara Tara pentru A.P. anul trecut.
Acum, că Joe Biden pare a fi nominalizatul democraților pentru cursa prezidențială, Tara Reade, în vârstă de 56 de ani, și-a schimbat povestea, declarând pentru The New York Times, The Washington Post şi altor publicaţii că Joe Biden, de fapt, a pus-o la perete şi şi-a băgat mâinile în cămaşa şi sub fusta ei, într-un gest de prădător sexual.
Tara Reade este una dintre cele opt femei care au declarat la începutul anului trecut că Joe Biden le lua în braţe, le săruta sau le atingea într-un mod care le-a făcut să nu se simtă în largul lor. Însă niciuna dintre ele nu l-a acuzat pe Biden de vreo agresiune sexuală la acea vreme.
De ce și-a schimbat Tara „drăguța” abordare a ceea ce se întâmplase cu mulți ani în urmă?
Presa americană avansează ca posibilă explicație bizara declarație de dragoste a Tarei pentru Rusia și „captivantul Putin”, publicată în 2018, într-un eseu numit „Aduceți lumină”.
„Președintele Putin sperie elita americană pentru că este un lider plin de compasiune, grijuliu și vizionar”, o combinație captivantă de forță cu blândețe, scria ea în 2018, postarea fiind ștearsă între timp.
„Imaginea lui senzuală îi arată dragostea pentru viață, întruchiparea harului în timp ce se confruntă cu adversarii.”
În acel eseu, Tara scria că a renunțat la politică atât pentru că a vrut să se dedice artei, cât și pentru că iubește Rusia „din toată inima” și pentru că a văzut „imperialismul nesăbuit al Americii și durerea pe care a provocat-o în toată lumea”.
Acum, ea susține că a părăsit politica pentru că a fost hărțuită sexual de Joe Biden și a fost atât de speriată de această experiență, încât s-a retras din echipa senatorului.
În SUA, după cum s-a dovedit, hărțuirile sexuale nu au prea mare trecere în campaniile electorale, iar Bill Clinton a rămas președinte și după povestea sexuală cu asistenta lui, Monica Lewinski.
Povestea în care e implicat Biden, contracandidatul lui Donald Trump, și acesta cu un istoric de hărțuiri sexuale, ar trebui să-l ajute pe actualul președinte în cursa prezidențială?
Aceasta este ipoteza celor care afirmă că Putin îl susține, pe orice cale, pe Donald Trump.
Însă analiștii politici înclin să creadă că nu ar trebui să conteze deloc această poveste, numai dacă chiar democrații ar căuta un motiv să nominalizeze o figură mai puternică, mai bine echipată să-l învingă pe Trump.