LIVE Alegeri prezidențiale Vezi în timp real prezența la vot
482.598 Votanți în România
2,68 %
224.311 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Alegeri. Opoziţia speră să câştige la Budapesta în faţa candidatului Fidesz

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 13.10.2019 - 11:25

Ungurii sunt chemaţi la urne, duminică, pentru alegeri locale, iar opoziţia speră, mai ales la Budapesta, să învingă partidul Fidesz al premierului conservator Viktor Orbán.

SHARE

Ecologistul Gergely Karácsony (44 de ani) conduce lista opoziţiei în faţa candidatului puterii, primarul în exerciţiu Istvan Tarlos (71 de ani).

Sondajele îi dau pe cei doi concurenţi la egalitate, iar o victorie la Budapesta ar putea conta pentru alegerile legislative din 2022, potrivit news.ro.

Primar al unui cartier din Budapesta, Gergely Karácsony vizează primăria capitalei, în mod tradiţional mai liberală decât restul ţării. Ecologist de stânga, el a strâns în jurul lui socialişti, politicieni de centru dar şi liberali. Programul său cuprinde construirea de locuinţe sociale, dar şi gratuitate în transportul public pentru copii. European convins, el ar putea candida împotriva lui Orban peste trei ani.

Istvan Tarlos este primar la Budapesta din 2010, pentru Fidesz, care a dus o campanie foarte agresivă, acuzându-l pe Gergely Karácsony că vrea să transforme oraşul într-un circ.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te