Și au mai stins și lumina după ce au plecat, la propriu. Militarii americani au părăsit baza noaptea și au oprit electricitatea, fără să își anunțe aliații.
Baza Bagram, situată la circa 70 kilometri de Kabul, a fost eliberată vineri de către armata SUA, ca parte a retragerii din Afganistan.
Potrivit Air Force Times, un soldat afgan, sub protecția anonimatului, a precizat că americanii nu au anunțat comandantul afgan al bazei cu privire la plecare decât când au ajuns pe aeroportul din Kabul.
Baza Aeriana Bagram a adăpostit aproximativ 100.000 de militari, principala facilitate a US Army în Afganistan.
De aici au fost lansate majoritatea operațiunilor aeriene și atacurilor împotriva talibanilor, în cele două decenii de război.
Baza ilumina permanent toată zona, iar vineri, la doar 20 de minute după plecarea americanilor, a fost sistată electricitatea. Noul comandant afgan al bazei, citat de Air Force Times, a declarat că a auzit zvonuri cu privire la plecarea trupelor SUA, dar abia la ora 6 dimineața s-a confirmat acest lucru. Americanii ar fi părăsit baza imediat după miezul nopții.
Citește și
Soldații americani și cei ai NATO au părăsit baza aeriană Bagram din Afganistan
Retragerea forţelor americane din Afganistan, realizată în proporţie de peste 50%
În acest timp, la adăpostul întunericului și văzând că trupele au părăsit baza, mai mulți hoți au intrat în facilitatea militară. Armata afgană a crezut inițial că e vorba de forțe ale talibanilor.
Americanii au lăsat în urmă echipamente neesențiale, dar și muniție pentru trupele afgane. Tehnica militară grea a fost evacuată, muniția care nu era destinată trupelor afgane aruncată în aer, iar în bază au fost abandonate mașini civile, dar și blindate militare, potrivit defenseromania.ro.
Baza a fost echipată cu sisteme de apărare și tehnologie de ultimă oră, complexul fiind extrem de sigur, în cei 20 de ani de conflict, în pofida numeroaselor tentative de atac ale talibanilor.
Baza Bagram dispunea și de o închisoare care a fost în centrul mai multor controverse de-a lungul timpului.
Potrivit BBC, 5.000 de prizonieri talibani au fost abandonați în tabără.