În contextul în care tot mai mulți români pleacă în vacanțe, iar locuințele rămân nesupravegheate, crește riscul de spargeri.
Aparatul simplu care îi sperie pe hoții din locuințe înainte să acționeze. Costă sub 100 de lei
Din fericire, există o soluție simplă, eficientă și extrem de accesibilă: alarma falsă – un gadget menit să creeze iluzia unui sistem de securitate performant, la un preț de aproximativ 20 de euro, adică echivalentul a 100 de lei.
Inspirat de sistemele reale, acest dispozitiv se montează ușor pe ferestre, uși sau în zone vizibile din jurul casei.
Deși nu emite niciun sunet sau alertă reală, aspectul său profesional este suficient pentru a-i speria pe hoți, care nu își asumă riscul de a fi prinși în flagrant.
„Este o barieră psihologică puternică”, spun specialiștii în securitate, potrivit vonews.fr.
Sursa foto: Profimedia images
Citește și: Percheziții la o grupare de hoți. Prejudiciu de 100.000 €. Ce au furat?
De cele mai multe ori, simpla prezență a unei alarme sau camere (chiar și fictive) îi face pe infractori să caute o țintă mai ușoară.
Ce trebuie să știi înainte să cumperi acest dispozitiv
Alege un model mai puțin comun, pentru a evita recunoașterea de către hoții experimentați. De asemenea, verifică recenziile online pentru a te asigura că dispozitivul are un design convingător.
Citește și: Doi hoți au furat 1.400.000 € din casa unui notar public. Cum au fost prinși de poliție?
Unele modele funcționează cu energie solară, astfel încât nu necesită baterii și întreținere suplimentară.