Între anii 2003 şi 2022, 1.668 de jurnalişti au fost ucişi în întreaga lume, ceea ce reprezintă o medie de 80 pe an, potrivit unui bilanţ publicat de Reporteri fără Frontiere (RSF.
Acest clasament este dominat de Irak şi Siria, cele mai periculoase ţări din lume pentru această profesie, transmite AFP.
citeşte şi: 533 de jurnalişti se află în închisoare în lume, un număr record. Aproape un sfert sunt în China
"Cu un total de 578 de jurnalişti ucişi în 20 de ani", aceste două state afectate de război "adună, ele însele, mai bine de o treime dintre reporterii ucişi", înaintea Mexicului (125), Filipinelor (107), Pakistanului (93), Afganistanului (81) şi Somaliei (78), reporterii bărbaţi reprezentând peste 95% din numărul de decese.
La nivelul ultimelor două decenii, 2012 şi 2013 pot fi consideraţi ani "negri", cu "144 şi respectiv 142 de asasinate de jurnalişti, îndeosebi din cauza conflictului din Siria", subliniază RSF, conform Agerpres.
Aceste "vârfuri" letale au fost urmate "de o acalmie progresivă, apoi de cele mai scăzute cifre la nivel istoric începând din 2019", a anunţat organizaţia de apărare a libertăţii presei.
2022, an tragic, din cauza războiului din Ucraina
Însă numărul morţilor în rândul jurnaliştilor a reînceput să crească în 2022, cu 58 de jurnalişti ucişi în exerciţiul funcţiunii, faţă de 51 în anul precedent, ca urmare a războiului din Ucraina.
8 jurnalişti şi-au pierdut viaţa după invazia rusă în februarie. Ucraina figurează pe locul doi al clasamentului ţărilor din Europa cele mai periculoase pentru jurnalişti, după Rusia (25 de jurnalişti ucişi în 20 de ani).
citeşte şi: Băluță cere CNP-ul jurnaliștilor ca să spună ce bani publici „sparge” pe becurile de sărbători
"După sosirea la putere a lui Vladimir Putin, atingerile - inclusiv letale - la adresa libertăţii presei au fost sistematice, aşa cum a denunţat adesea RSF, îndeosebi odată cu lichidarea jurnalistei emblematice Anna Politkovskaia, la 7 octombrie 2006", insistă RSF.
Cu opt morţi recente, Franţa se clasează pe locul patru în clasamentul european, în urma Turciei, "din cauza masacrului de la Charlie Hebdo din Paris în 2015".
La scară mondială, deşi numeroase decese pot fi explicate prin aceea că mulţi dintre jurnaliştii ucişi relatau din zone de conflict armat, au fost contabilizaţi totuşi, în aceşti ultimi 20 de ani, "mai mulţi jurnalişti ucişi în 'zone de pace' decât în 'zone de război' ca urmare a anchetelor desfăşurate de aceştia în privinţa crimei organizate şi a corupţiei", a mai menţionat RSF.
Reprezentând mai mult de jumătate din jurnaliştii ucişi în 2022, continentul american (Mexic, Brazilia, Columbia, Honduras etc) se dovedeşte a fi ''astăzi, în mod incontestabil, cel mai periculos pentru mass-media'', consideră organizaţia.