Organizaţiile de apărare a drepturilor omului au salutat decizia celor 193 de membri ai ONU care au votat.
„Consiliul drepturilor omului a pedepsit astăzi spectaculos Arabia Saudită a lui Mohammed ben Salman”, a scris pe Twitter Bruno Stagno, director executiv adjunct al Human Rights Watch (HRW), cu referire la prinţul moştenitor al acestei ţări.
„Singura ţară care nu a fost aleasă, nedorită de o majoritate a membrilor ONU. Regatul culege ceea ce merită pentru gravele sale încălcări ale drepturilor omului şi pentru crimele sale de război în străinătate”, adaugă directorul executiv al ONG-ului.
15 locuri erau în joc în acest consiliu care numără 47 de membri, criticat de organizaţii de apărare a drepturilor omului şi de Statele Unite, deoarece sunt în componenţa sa ţari acuzate că încalcă aceste drepturi.
Totuşi, doar patru din aceste 15 locuri au fost disputate, toate în zona Asia – Pacific.
China a obţinut 139 de voturi la scrutinul cu buletine secrete, o scădere spectaculoasă în comparaţie cu cele 180 de voturi adunate ultima dată când a fost aleasă, în 2016.
Human Rights Watch arată cu degetul spre un „bilanţ dezastruos al Chinei în termeni de respectare a drepturilor”
„Acest lucru arată că din ce în ce mai multe state sunt perturbate de bilanţul dezastruos al Chinei în materie de respectare a drepturilor”, a scris pe Twitter Louis Charbonneau, responsabil al HRW la Naţiunile Unite.
Pakistanul şi Uzbekistanul au fost alese cu 169 de voturi şi Nepalul cu 150 de voturi.
Arabia Saudită este singura ţară care a concurat în aceste alegeri şi nu a fost aleasă, adunând numai 90 de voturi.
„Arabia Saudită va rămâne un paria la nivel planetar, doar dacă nu va întreprinde mari reforme pentru a elibera deţinuţii politici, pentru a pune capăt teribilului război din Yemen şi pentru a permite cetăţenilor săi o reală participare în politică”, a declarat Sarah Leah Whitson, directoarea executivă a Democracy for the Arab World Now.
Organizaţia pe care o reprezintă ea, fondată de jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, ucis de agenţii ţării sale la consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, în octombrie 2018, a salutat acest rezultat.