Arestări şi percheziţii în Rusia înaintea manifestaţiilor în susţinerea lui Navalnîi

DE Alex Darvari | Actualizat: 21.04.2021 - 14:23
Percheziţii în Rusia înaintea manifestaţiilor în susţinerea lui Navalnîi / agora.md
Percheziţii în Rusia înaintea manifestaţiilor în susţinerea lui Navalnîi / agora.md

O purtătoare de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş, a fost arestată în faţa imobilului în care locuieşte, a anunţat  pe Twitter o avocată, Veronika Poliakova, într-un mesaj postat pe contul lui Iarmîş.

SHARE

Poliţia rusă a percheziţionat miercuri sedii ale opoziţiei cu legături cu opozantul politic rus Aleksei Navalnîi la Sankt Petersburg şi a arestat mai mulţi aliaţi ai activistului anticorupţie, inclusiv pe purtătoarea de cuvânt a acestuia, Kira Iarmîş, au anunţat colaboratori ai acestuia, înaintea unor manifestaţii în susţinerea sa, în timp ce Vladimir Putin îşi susţine discursul anual în Parlament, relatează AFP.

Citește și: FOTO Incendiu la Psihiatrie, la Spitalul Județean Slatina: 7 pacienți, intoxicați cu fum (UPDATE)

 Avocatul Vladimir Voronin a anunţat pe Twitter că poliţişti au arestat-o pe Liubov Sobol, o reprezentantă a mişcării lui Navalnîi, care se află în greva foamei şi spitalizat într-o colonie penitenciară.

”Poliţiştii au lansat un plan de interceptare şi au scos-o pe Liubov Sobol dintr-un taxi. Ea spune că a fost arestată de mulţi poliţişti în uniformă. Nu ştim unde o duc”, a scris el.

Arestări şi percheziţii în Rusia înaintea manifestaţiilor în susţinerea lui Navalnîi


Potrivit ONG-ului OVD-Info, percheziţii au avut loc marţi şi miercuri în cel puţin 20 de oraşe, inclusiv la Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din ţară, unde au loc de obicei cele mai mari manifestaţii ale opoziţii, după cele de la Moscova.

Manifestaţii sunt prevăzute miercuri în susţinerea lui Aleksei Navalnîi, în timp ce Vladimir Putin îşi susţine marele discurs anual în faţa membrilor celor două Camere ale Parlamentului, în toiul unei crize cu Occidentul.

Citește și: Noul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, afaceri profitabile din clinici private

La manifestaţii anterioare ale contestării, după arestarea lui Navalnîi, în ianuarie, peste 11.000 de persoane au fost arestate.

Un tribunal de la Moscova urmează să înceapă săptămâna viitoare să examineze o cerere a parchetului vizând clasarea drept ”extremiste” a organizaţiilor care au legături cu Navalnîi, iar membrii acestora riscă astfel pedepse dure cu închisoarea.

Aleksei Navalnîi a fost transferat luni la o unitate carcerală spitalicească în regiunea Vladimir, unde se află Colonia penitenciară numărul 2 de la pokrov, unde a fost încarcerat din martie.

Apropiaţi ai lui Navalnîi, aflat în greva foamei în închisoare pentru a denunţa lipsa la un medic şi tratamentul din detenţie, au avertizat în weekend că opozantl poate muri oricând.

Echipa sa a anunţat că manifestaţii au loc în peste 100 de localităţi, inclusiv într-o piaţă, la Moscova, în apropierea locului în care Putin îşi susţine discursul, relatează Reuters, arată news.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te