Trupele ruse desfășurate masiv în această primăvară la frontiera ucraineană au rămas în mare parte pe loc, în pofida asigurărilor de retragere date de Moscova.
Este o tactică a lui Vladimir Putin de a părea mereu impredictibil, de a deschide noi fronturi și a muta piesele pe tabla de șah pentru a-și deruta adversarii? Sau sunt elemente menite să pună bazele unei acțiuni mai ample?
Un lucru e cert: regimul Lukașenko, sancționat de Uniunea Europeană după deturnarea cursei Ryanair, la 23 mai, a declanșat în mod intenționat o criză a refugiaților la granița cu Lituania.
Întâmplător, este țara care o adăpostește pe Svetlana Tihanovskaya, care susține că a câștigat alegerile prezidențiale din august anul trecut. Și o țară care sprijină activ opoziția din Belarus.
Numărul celor care au trecut ilegal frontiera în Lituania este deja de ordinul miilor și crește în fiecare zi cu aproape 200.
Mult, pentru o țară mică precum Lituania, cu mai puțin de 3 milioane de locuitori.Nici cei 60 de ofițeri ai
Frontex nu mai pot face față.
Vorbim despre o graniță de sute de kilometri, cu păduri și zone mlăștinoase, greu de monitorizat și chiar de securizat cu sârmă ghimpată.
O misiune specială a Frontex, RABIT, a început să funcționeze din 29 iulie, având deocamdată un mandat până în octombrie.
Act de răzbunare?
Zborurile europene spre Belarus sunt suspendate ca urmare a sancțiunilor, dar avioanele Minskului zboară către destinații precum Istanbul sau Bagdad, de unde aduc miile de candidați la emigrare în Uniunea Europeană. Polițiștii de frontieră din Belarus se fac că nu-i văd atunci când trec spre Lituania.
Un simplu act de răzbunare din partea lui Lukașenko? O piesă într-o construcție mai amplă? Greu de apreciat acum, dar europenii n-au decât să-și apere granița.
În acest timp, la Kremlin, Vladimir Putin se cufundă în aprofundarea istoriei. Și o face în stilul propriu.
Într-un articol urmat de un interviu, Vladimir Putin a emis teza potrivit căreia nu există un popor independent ucrainean, acesta fiind parte din marele popor rus.
În consecință, statul ucrainean este o construcţie artificială, pe care Rusia, eventual, o tolerează.
De altfel, liderul de la Kremlin neagă legitimitatea granițelor actuale ale Ucrainei, susținând că o mare parte din Ucraina actuală ocupă ținuturi istorice de care „Rusia a fost jefuită“ sau de care Ucraina pur și simplu nu are nevoie.
„Devin din ce în ce mai convins de un lucru: Kievul pur și simplu nu are nevoie de Donbas“, scrie
Vladimir Putin.
În recursul său la istorie, liderul de la Kremlin invocă și faptul că regiuni din Ungaria, Polonia și Ucraina de azi au fost, cândva, rusești.
PreședinteleVladimir
Putin susține că
în1918 România
a „ocupat“Basarabia
și Bucovina de Nord
Proclamarea națiunii ucrainene a reprezentat doar o mișcare prin care Imperiul Austro-Ungar să își urmărească interesele de mare putere. Iar Ucraina de azi este un avanpost al Occidentului împoriva Rusiei.
Vestul intenționează să transforme Ucraina într-o națiune „anti-rusă“, care să reprezinte o barieră între Rusia și Europa.
Punctul culminant l-a constituit alungarea de la putere, în 2014, a lui Viktor Ianukovici, în timp ce alianța cu Occidentul a transformat Ucraina în „cea mai săracă țară a Europei“, un stat slab, manevrat din afară.
„Da, din când în când, Ucrainei i se oferă într-adevăr resurse financiare și împrumuturi, dar i se impun condiții specifice, urmărindu-se numai propriul interes al companiilor occidentale.
Cine va plăti aceste datorii înapoi? Se pare că acest lucru va trebui făcut nu numai de generația de astăzi a ucrainenilor, ci și de copiii, nepoții și, probabil, strănepoții lor“, scrie Vladimir Putin.
El nu uită să precizeze că, în realitate, Rusia a fost cea care a sprijinit cu adevărat Ucraina.
De altfel, Rusia a fost cea care a ajutat Ucraina în „recăpătarea“ vechilor ținuturi rusești în detrimentul Poloniei, României și Cehoslovaciei, și a obținut teritorii luate de la „Rusia istorică“.
Există în textul președintelui rus și un scurt pasaj destinat României, despre care se afirmă că a „ocupat“ în 1918 Basarabia și Bucovina de Nord.
Aceste rânduri, puține în raport cu întinderea textului, au făcut să curgă destule comentarii în România dar, în realitate, textul lui Vladimir Putin este destinat Ucrainei.
Nostalgii imperiale și provocări pe teren
Într-o manieră imperială, Kremlinul vrea să aducă „argumentul istoric“ în dreptul internațional – ceea ce este în afara uzanțelor.
Istoria o poate scrie fiecare cum vrea, conform propriilor interese, dar ceea ce contează este situația din teren și opțiunile statelor suverane. Iar Ucraina este un stat suveran care a optat covârșitor pentru Europa.
Vladimir Putin vede însă Ucraina prin prisma binecunoscutei sale teorii a amenințării Occidentului.
Cu un regim intern din ce în ce mai represiv, dar care livrează tot mai puțin în materie de economie și servicii publice, Vladimir Putin nu are nevoie de o Ucraină care să aibă succes pe calea pro-europeană.
Și nici de o Moldovă, în paranteză fie spus. Toate acestea ar reprezenta amenințări existențiale pentru regimul său. Ar fi semnul că există o altă cale, mai bună, pentru atingerea bunăstării, în afara „verticalei puterii“.
Dar până unde este dispus Vladimir Putin să meargă în impunerea doctrinei sale despre marele popor rus?
Un lucru este cert: doar o foarte mică parte a efectivelor și materialelor de război desfășurate de Rusia în această primăvară la granițele Ucrainei au fost retrase.
Iar atacul hibrid al Belarusului la adresa Lituaniei reprezintă o provocare în sine – un răspuns ferm al părții europene ar putea fi interpretat de Minsk și, evident, de protectorul său de la Moscova, drept „un act de agresiune“ la adresa rușilor de pretutindeni, care ar necesita un răspuns pe măsură.
Iar situația tinde să se agraveze odată cu un așteptat val de refugiați din Afganistan, ca urmare a ofensivei talibane.
