Armata israeliană a încercuit Gaza. Urmează o bătălie sângeroasă în războiul de gherilă urbană

DE Daniel Toșa | Actualizat: 03.11.2023 - 14:52
Armata israeliană a încercuit orașul Gaza. Urmează o bătălie sângeroasă în războiul de gerilă urbană - Foto: X/@jacksonhinklle
Armata israeliană a încercuit orașul Gaza. Urmează o bătălie sângeroasă în războiul de gerilă urbană - Foto: X/@jacksonhinklle

Armata israeliană a anunţat, joi seară, că a încercuit oraşul Gaza, la o săptămână de la începerea operaţiunii sale terestre în Fâşia Gaza contra mişcării islamiste palestiniene Hamas.

SHARE

„Soldaţii noştri au realizat încercuirea oraşului Gaza, centrul organizaţiei teroriste Hamas”, a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF, denumirea oficială a armatei israeliene), Daniel Hagari.

Armata israeliană a încercuit orașul Gaza. Urmează o bătălie sângeroasă în războiul de gherilă urbană

El a precizat că 332 de soldaţi israelieni şi-au pierdut viaţa de la începutul actualului conflict cu militanţii Hamas.

De asemenea, reprezentantul IDF a menţionat că soldaţii israelieni au „eliminat” joi peste 130 de terorişti.

În timpul operaţiunii terestre din Fâşia Gaza, forţele israeliene au distrus infrastructuri ale Hamas şi o cantitate mare de arme. Aviaţia israeliană a sprijinit ofensiva şi a atacat mai multe centre de comandă şi control ale mişcării islamiste palestiniene. În zone civile a fost ţintită „infrastructura teroristă”, a adăugat armata israeliană.

Citește și: EXCLUSIV Româncă stabilită în Israel: ”Puteam să fugim, dar însemna că Hamas câștiga lupta”

Anterior, aceasta anunţase că de la începerea războiului contra Hamas a atacat peste 12.000 de ţinte din Fâşia Gaza.

Intrat joi în a 27-a zi, războiul dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas a fost declanşat de atacul terorist de o amploare şi cruzime fără precedent lansat în 7 octombrie de Hamas asupra sudului Israelului. Atacul s-a soldat cu moartea a peste 1.400 de persoane, majoritatea civili.

Conform autorităţilor israeliene, 242 de persoane au fost răpite de Hamas şi duse în Fâşia Gaza. Până în prezent au fost eliberate patru femei dintre aceşti ostatici.

Citește și: Războiul Israel - Hamas - Hezbollah: SUA trimit sisteme THAAD şi baterii Patriot în zona de conflict

Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza a anunţat joi că 9.061 de persoane au decedat în Fâşia Gaza în timpul contraofensivei lansate de Israel după atacul terorist al Hamas din 7 octombrie.

În Cisiordania, aproape 130 de palestinieni au fost ucişi de soldaţi sau colonişti israelieni, începând din 7 octombrie, conform Autorităţii Palestiniene, potrivit CNN.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te