Armata ucraineană a efectuat exerciţii cu rachete Javelin în apropierea regiunii separatiste

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 22.12.2021 - 19:01
Armata ucraineană a efectuat exerciţii cu rachete Javelin în apropierea regiunii separatiste. / Foto: abcnews.go.com

Forţe militare ucrainene au efectuat exerciţii de luptă cu rachete antitanc Javelin, de fabricaţie americană, într-o zonă de conflict cu separatiştii în estul ţării, pe fondul amplificării tensiunilor cu Rusia, a relatat postul de televiziune ucrainean Dom, informează Reuters.

SHARE

Ucraina, care aspiră la aderarea la NATO, a primit începând din 2018 o serie de transporturi de muniţii şi de rachete Javelin fabricate în SUA, declanşând critici din partea Moscovei.

Kievul acuză Moscova că masează zeci de mii de militari în pregătirea unei posibile ofensive, alimentând temeri că un conflict mocnit din regiunea Donbas ar putea degenera într-un război deschis între cei doi vecini.

Rusia, care neagă orice plan de atac şi acuză Ucraina şi SUA de comportament destabilizator, a cerut garanţii de securitate împotriva extinderii spre est a NATO.

Citește și: Vladimir Putin, avertisment pentru SUA. Rusia este gata să să înceapă ofensiva militară în Ucraina

Rusia a întreprins propriile sale exerciţii militare în aceeași zonă

Potrivit unei ştiri Interfax de miercuri, Rusia a întreprins propriile sale exerciţii militare în apropiere. Avioane de luptă SU-30 şi bombardiere SU-24 din Flota Mării Negre au efectuat exerciţii de realimentare aeriană deasupra peninsulei Crimeea, anexată de Rusia de la Ucraina în 2014.

În jur de 20 de piloţi au efectuat misiuni complexe de zbor, care au inclus realimentare la altitudini variind între 2.000 şi 6.000 de metri, la viteze de circa 600 km/h, a transmis Flota Mării Negre, citată de Interfax.

Citește și: Gazprom a aruncat în aer prețul la gaze: majorare de 90% față de septembrie

Secretarul Consiliului naţional de securitate şi apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov, a afirmat miercuri că 122.000 de militari ruşi se află la 200 km de frontiera cu Ucraina.

Săptămâna trecută, el a declarat pentru Reuters că Rusia va avea nevoie de cel puţin 500.000-600.000 de soldaţi la frontieră 'spre a păstra situaţia sub control în cazul unei ofensive'.

El a mai spus că Rusia şi-ar putea creşte numărul de efective foarte rapid şi în orice moment, dar ar avea nevoie de mai mult de 24 de ore pentru a aduce la graniţă trupe suficiente pentru a declanşa o invazie.

Ucraina se află în centrul unor consultări între Aliaţii occidentali şi Rusia, căreia i s-a cerut să înceapă negocieri în aşa-numitul format Normandia (Rusia, Ucraina, Germania şi Franţa).

Dialogul cu Moscova este necesar, fie în formatul Normandia, fie prin discuţii la Consiliul NATO-Rusia, a afirmat miercuri şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te