Armenia și Azerbaidjan au încetat războiul. Acordul pentru Nagorno-Karabah

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 10.11.2020 - 12:56
Imagine postată de premierul armean Nikol Pashinya/FOTO: Facebook
Imagine postată de premierul armean Nikol Pashinya/FOTO: Facebook

Azerbaidjanul şi Armenia au semnat sub egida Rusiei un acord pentru a pune capăt ostilităţilor în conflictul din Nagorno-Karabah care marchează victoriile militare azere după şase săptămâni de lupte, relatează AFP, citată de Agerpres.

SHARE

”La 9 noiembrie, preşedintele Azerbaidjanului (Ilham) Aliev, premierul Armeniei (Nikol) Pashinyan şi preşedintele Federaţiei Ruse au semnat o declaraţie anunţând o încetare a focului total şi încetarea tuturor acţiunilor militare în zona de conflict din Nagorno-Karabah”, a anunţat preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit unui comunicat publicat în noaptea de luni spre marţi.

Potrivit lui, beligeranţii îşi păstrează în baza acestui acord, care a intrat în vigoare luni la 21:00 GMT, ”poziţiile pe care le ocupă”.

Preşedintele azer Ilham Aliev a salutat o ”capitulare” a Armeniei.

”Am spus că îi vom alunga pe (armeni) de pe pământul nostru ca pe nişte câini şi am făcut-o”, a afirmat preşedintele azer, calificându-l pe premierul armean drept ”laş” pentru că nu a semnat declaraţia comună în faţa camerelor.

ntr-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook, premierul armean a spus anterior că ”a semnat o declaraţie cu preşedinţii Rusiei şi Azerbaidjanului privind încetarea războiului în Karabah”. El a calificat această iniţiativă drept ”incredibil de dureroasă pentru mine şi poporul nostru”.

„Am luat această decizie (de a semna acordul) după o analiză aprofundată a situaţiei militare”, a scris de asemenea Pashinyan pe Facebook, referindu-se la ofensiva forţelor azere.

La scurt timp după anunţarea acordului, mii de manifestanţi furioşi s-au adunat în faţa sediului guvernului armean şi sute dintre ei au ajuns în incintă, spărgând ferestre şi jefuind birouri, inclusiv o sală de consiliu, potrivit unui jurnalist AFP prezent la faţa locului.

”Nikol este un trădător”, au scandat manifestanţii.

Separatiştii armeni şi forţele azere se luptă de la sfârşitul lunii septembrie pentru controlul asupra Nagorno-Karabah, regiune separatistă azeră sprijinită de Armenia. Conflictul s-a soldat cu cel puţin 1.300 de morţi din 27 septembrie, potrivit unor bilanţuri parţiale. Azerbaidjanul nu a anunţat niciodată pierderi militare.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te