Directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a raportat că centrul de pregătire al Centralei Nucleare Zaporojie (ZNPP) a fost din nou lovit joi seara de un atac cu drone.
Atac rusesc cu drone la cea mai mare centrală nucleară din Europa. Pericolul unui nou Cernobîl
Acesta ar fi "al treilea atac raportat care vizează recent centrul de pregătire, după două astfel de incidente săptămâna trecută. Centrala nucleară de la Zaporojie a transmis echipei AIEA staționate la fața locului că o drona a fost „neutralizată”, fără a da alte detalii", a declarat Grossi.
Cel puțin trei lovituri rusești au lovit în apropierea reactoarelor centralei pe 7 aprilie anul acesta, dar până în prezent niciunul dintre atacuri nu a dus la daune structurale îngrijorătoare, a subliniat directorul AIEA.
"Până în prezent, atacurile cu drone nu au compromis siguranța nucleară la acest sit. Dar, așa cum am spus Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite în urmă cu câteva zile, aceste atacuri nesăbuite trebuie să înceteze imediat". a declarat Grossi, potrivit KievPost.
Citește și: Pericol nuclear la Zaporojie. Toate cele 6 reactoare nucleare, oprite. O linie electrică, distrusă
Rafael Grossi, șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat zilele trecute că cea mai mare centrală nucleară din Europa este la un pas de o catastrofă nucleară.
Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare instalație nucleară din Europa, se află sub controlul Rusiei de la începutul invaziei din 2022.
De atunci nu este operațională din cauza atacurilor repetate cu obuze. Începând din 7 aprilie, centrala s-a confruntat cu atacuri cu drone, primele atacuri directe din noiembrie 2022.
Citește și: Pericol iminent de catastrofă nucleară lângă România. Grossi: „Ne apropiem de un accident nuclear”
"Aceste atacuri nesăbuite trebuie să înceteze imediat", a declarat Grossi la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU.
ntrebat despre autorii atacurilor, Grossi a declarat că "este pur și simplu imposibil" de stabilit.
El a avertizat că doi ani de război au subminat grav siguranța nucleară la Zaporojie, punând în pericol toate aspectele legate de siguranță și securitate, conform criteriilor AIEA.