Austria confirmă că sprijină Croaţia pentru Schengen, dar va fi ''foarte critică'' faţă de România

DE Alin Crișan | 23.11.2022 - 20:18
Schengen - Foto: Profimedia
Schengen - Foto: Profimedia

Un vot asupra extinderii spaţiului Schengen este programat la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 8-9 decembrie.

SHARE

Cancelarul austriac Karl Nehammer a dat asigurări miercuri, în timpul unei vizite oficiale în Croaţia, că va susţine aderarea acestei ţări la spaţiul Schengen, însă s-ar putea opune prin veto la aderarea României şi Bulgariei, întrucât acestea nu fac suficiente eforturi pentru a opri migranţii ilegali, potrivit declaraţiilor sale consemnate de agenţiile de presă HINA şi EFE.

Citește și: Orban, tras la răspundere de Grupul de la Vișegrad: Fularul cu Ungaria Mare, pe agenda summitului

''Croaţia şi-a îndeplinit angajamentele corect. Vom sprijini intrarea Croaţiei în Schengen, dar vom fi foarte critici faţă de eforturile Bulgariei şi României'', a spus Nehammer la o conferinţă de presă la Zagreb.

El a reafirmat că, dintre cei aproximativ 100.000 de migranţi ilegali care au intrat anul acesta în Austria, circa 75.000 nu au fost înregistraţi în niciuna dintre ţările UE prin care au trecut înainte de a ajunge pe teritoriul austriac.

Investigaţiile efectuate de autorităţile austriece au relevat că majoritatea acestor migranţi au trecut prin Bulgaria şi România, ţări aflate la frontiera externă a UE, a subliniat cancelarul austriac, potrivit agenţiei EFE.

Citește și: Scor zdrobitor la Campionatul Mondial de Fotbal: Spania nu a avut milă de Costa Rica

Prin urmare, ''este evident că Schengen nu funcţionează'' şi este nevoie de noi măsuri, a remarcat el. Spaţiul Schengen are sens dacă frontierele externe sunt bine protejate, astfel încât să nu avem probleme în interiorul Schengen, a argumentat cancelarul austriac.

În ce priveşte Croaţia, a mai spus el, aceasta şi-a ''îndeplinit toate obligaţiile, întrucât vedem de unde vin migranţii ilegali, iar România şi Bulgaria au probleme în a-şi proteja frontierele''.

La aceeaşi conferinţă de presă, premierul croat Andrej Plenkovic a amintit că ţara sa doreşte să intre în spaţiul Schengen cu frontierele terestre la 1 ianuarie 2023, iar apoi la 26 martie şi cu aeroporturile.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te