BEIRUT Poliția a tras gaze lacrimogene asupra manifestanţilor care încercau să intre în Parlament

DE Elena Andrei | 08.08.2020 - 17:13

Forţele de ordine libaneze au lansat sâmbătă gaze lacrimogene asupra manifestanţilor adunaţi în faţa Parlamentului pentru a protesta împotriva clasei politice pe care o consideră responsabilă de explozia devastatoare de marți.

SHARE

„Revoluţie, revoluţie", au scandat protestatarii, potrivit postului tv libanez MTV, în timp ce încercau să îndepărteze barierele din jurul clădirii Parlamentului.

Deflagraţiile provocate de explozia a 2.700 de tone de nitrat de amoniu depozitate de şase ani în condiţii necorespunzătoare în port s-a soldat cu peste 150 de morţi şi 5.000 de răniţi, conform ultimului bilanţ provizoriu.

peste 300.000 de locuitori ai oraşului parţial devastat au rămas fără adăpost. Tragedia a alimentat nemulţumirea libanezilor faţă de o clasă politică pe care o acuză de incompetenţă şi corupţie.


Liderul partidului istoric creştin libanez Kataeb, de opoziţie, Sami Gemaiel, şi-a anunţat sâmbătă demisia din Legislativ, împreună cu alţi doi deputaţi ai formaţiunii, în urma tragediei de la Beirut.

„Camarazii tăi au decis să demisioneze din Parlament”, a spus Gemaiel într-un discurs rostit la funeraliile secretarului general al partidului, Nazar Najarian, ucis în explozia de marţi seara. 

„Poporul libanez trebuie să ia o poziţie istorică. Un nou Liban trebuie să apară pe ruinele celui vechi, pe care îl reprezentaţi”, a adăugat Gemaiel, adresându-se clasei politice şi criticându-l şi pe preşedintele Michel Aoun.

Înaintea lor, şi-au mai prezentat demisia un deputat din blocul liderului druz Walid Joumblatt, Marwan Hamade - care a cerut o anchetă internaţională asupra exploziei şi şi-a exprimat totala neîncredere în instituţiile libaneze, începând cu Parlamentul -, precum şi deputata Paula Iacoubian, aleasă pe lista societăţii civile şi care i-a îndemnat şi pe alţi deputaţi să-i urmeze exemplul.

Joi, şi ambasadoarea Libanului în Iordania, Tracy Chamoun, fiica liderului creştin Dany Chamoun, asasinat în 1990, şi-a anunţat demisia în direct la televiziune, denunţând nepăsarea autorităţilor libaneze.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te