Într-un comunicat, Comitetul de anchetă a declarat că bărbatul, în vârstă de 25 de ani, a murit într-un spital din Gomel (sud), după ce a fost arestat duminică în timpul unei ''manifestaţii neautorizate''. Potrivit acestei surse, care nu precizează data decesului, sănătatea bărbatului s-a ''deteriorat brusc'' în timp ce era în detenţie.
Mai mulţi organizatori ai protestelor organizate după alegerile prezidenţiale de duminică în Belarus au fost arestaţi, au relatat media de stat de la Minsk, după a treia noapte de represalii violente din partea forţelor de securitate împotriva manifestanţilor care contestă victoria preşedintelui Aleksandr Lukaşenko la ultimul scrutin prezidenţial, informează DPA citat de Agerpres.