Bilanțul negru al COVID-19 a trecut de 150.000 de decese în Brazilia

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 11.10.2020 - 09:13
Brazilia, care totalizează 5.082.637 de cazuri, este cea mai îndoliată ţară din lume după Statele Unite. / Foto: dw.com
Brazilia, care totalizează 5.082.637 de cazuri, este cea mai îndoliată ţară din lume după Statele Unite. / Foto: dw.com

Brazilia a depăşit sâmbătă pragul de 150.000 de morţi din cauza noului coronavirus, la aproape opt luni de la apariţia primului caz, în timp ce numărul deceselor zilnice continuă să scadă lent, notează AFP.

SHARE

Cu 559 de noi decese înregistrate în 24 de ore, această ţară de dimensiuni continentale având 212 milioane de locuitori a deplâns oficial sâmbătă seară 150.198 de morţi cauzate de COVID-19, potrivit bilanţului dat publicităţii de Ministerul Sănătăţii. Brazilia, care totalizează 5.082.637 de cazuri, este cea mai îndoliată ţară din lume după Statele Unite.

Primul caz a fost înregistrat la 26 februarie, iar primul deces la 16 martie. Curbele au crescut ulterior exponenţial, înainte de a se stabiliza în iunie la un interminabil platou de peste 1.000 de morţi zilnic în medie.

Scăderea a început în august, cu o medie de 932 de decese înregistrate zilnic, şi a continuat în septembrie (752). Trendul pandemiei s-a confirmat săptămâna trecută, cu o medie zilnică de 610 decese.

Media cotidiană a noilor cazuri într-o săptămână s-a diminuat, de asemenea, la 27.477 faţă de peste 40.000 la începutul lui septembrie.

Epidemiologii subliniază însă că scăderea este mult mai pronunţată în ţările europene şi asiatice odată ce a fost atins vârful.

"Aveam 55.000 de cazuri pe zi, iar acum în jur de 27.000. Da, putem spune că a scăzut semnificativ, dar este ca şi cum am trece de la Himalaya la Alpi, tot pe munte suntem", a explicat un cercetător de la Societatea braziliană de boli infecţioase, José David Urbaez.

"În pofida acestei scăderi, circa 600 de persoane mor zilnic din cauza COVID-19, prin urmare mai avem un drum lung de străbătut", a adăugat el.

În timp ce numărul deceselor zilnice rămâne ridicat, reluarea activităţilor economice, care a demarat în iunie, continuă într-un ritm considerat mult prea rapide de majoritatea specialiştilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te