Bombardierele „OZN” invizibile B-2, raid nimicitor în Yemen. Depozitele de muniții Houthi, distruse. Aceste atacuri au vizat instalații subterane în care erau depozitate arme folosite de houthi pentru a ataca nave civile și militare în regiune.
Bombardierele „OZN” invizibile B-2, raid nimicitor în Yemen. Depozitele de muniții Houthi, distruse
"Forțele americane au vizat mai multe instalații subterane ale houthi care adăpostesc mai multe tipuri de arme pe care houthi le-au folosit pentru a ținti nave civile și militare în întreaga regiune", a precizat Austin într-un comunicat, potrivit AFP.
Aceste lovituri fac parte dintr-o serie de raiduri americane asupra rebelilor houthi în ultimele luni, pe fondul escaladării tensiunilor în Orientul Mijlociu.
Houthi susțin că acțiunile lor sunt motivate de sprijinul pentru palestinienii din Fâșia Gaza și că țintesc nave pe care le consideră aliate Israelului, Statelor Unite sau Marii Britanii în Golful Aden și Marea Roșie, rute esențiale pentru comerțul internațional.
Citește și: VIDEO Flota de bombardiere invizibile B-2 a SUA de 10.000.000.000$ ridicată în aer. Ce motiv au avut
Rebelii houthi fac parte din ceea ce Iranul numește "axa rezistenței", o coaliție de grupări susținute de Teheran, care include și aliați ai Hamasului palestinian, precum facțiuni din Irak și Hezbollahul din Liban.
Citește și: Intră în fabricație super-bombardierul B-21 Raider care sperie Rusia. Costă 203 miliarde de dolari
Această alianță regională are ca scop principal opoziția față de influența Israelului și a aliaților săi în Orientul Mijlociu.