'Din această catastrofă, din războiul lui Putin, cred că poate ieşi şi ceva bun în sensul că Europa se va dezobişnui de hidrocarburile ruseşti', a afirmat Johnson într-un discurs rostit în cursul unei vizite la o centrală nucleară din estul Angliei.
'Nu vom mai fi condiţionaţi, vulnerabili la şantajul său (al Rusiei), iar, în această ţară, vom accelera considerabil reformele şi măsurile de mult timp aşteptate pentru a deveni independenţi pe plan energetic, în special prin remedierea daunelor pe care le-am provocat industriei noastre nucleare', a subliniat premierul britanic.
Citește și: Polonia cere Germaniei daune de 1.300 de miliarde de € pentru pagube produse acum aproape 80 de ani
Boris Johnson a anunţat joi că Marea Britanie ar urma să investească 700 de milioane de lire sterline (810 milioane de euro) în proiectul centralei nucleare Sizewell C, dezvoltat de EDF, ceea ce constituie ultimul său anunţ major de politică internă înainte de a părăsi postul de prim-ministru săptămâna viitoare.
Citește și: VIDEO SUA, scenarii de război cu Ucraina înainte de contraofensivă. Sistemele HIMARS fac diferența
Regatul Unit încearcă să-şi consolideze independenţa energetică, în timp ce milioane de britanici s-ar putea confrunta cu probleme în ceea ce priveşte încălzirea la iarnă, în condiţiile exploziei preţurilor la petrol şi gaze, în urma invaziei Rusiei în Ucraina.
Dezvoltarea energiei nucleare ar trebui să reducă în cele din urmă dependenţa Marii Britanii de gazele naturale, care anul trecut au asigurat aproximativ 45% din producţia de energie electrică.
'Trebuie să mergem înainte cu Sizewell C', a spus Johnson în oraşul cu acelaşi nume, care găzduieşte acest proiect în estul Angliei, notează Reuters, relatează Agerpres.