''Presiunea la frontierele Bulgariei creşte'', a declarat ministrul bulgar al apărării, Gheorghi Panaiotov, citat de AFP.
Soldaţii ''vor asigura o misiune de protecţie (...) şi dacă va fi necesar vor asista jandarmeria şi poliţia de frontieră, mai ales pentru construcţia de bariere'', a adăugat acelaşi ministru, vorbind în marja unui exerciţiu militar comun americano-bulgar desfăşurat în sudul Bulgariei.
Citește și: Motreanu: Salariații ce au grijă de o persoană grav bolnavă, concediu de cinci zile lucrătoare pe an
Ministerul de Interne bulgar a anunţat în acest timp o creştere a numărului migranţilor afgani arestaţi în ultima săptămână pentru că au intrat ilegal în Bulgaria.
Această ţară a ridicat între anii 2013 şi 2018 un gard de sârmă ghimpată pe o lungime de 259 de kilometri la graniţa sa cu Turcia. Dar lucrarea nu a fost întreţinută corespunzător, astfel că unii migranţi au reuşit să treacă gardul şi mai departe să traverseze teritoriul bulgar.
Deşi se află pe ruta migraţiei dinspre Orientul Mijlociu către Europa, Bulgaria nu a găzduit niciodată un mare număr de migranţi, majoritatea acestora plecând către alte ţări înainte de a obţine statutul de refugiat.
În acest timp şi Turcia ia măsuri la frontiera sa estică cu Iranul, având în vedere o posibilă intensificare a valului migrator dinspre Afganistan după ce talibanii au preluat puterea, consemnează într-un reportaj agenţia EFE.
Astfel, în plus faţă de gardul de 156 de kilometri care acoperă în provinciile Igdir şi Agri cei 560 de kilometri din frontiera muntoasă cu Iranul, acum se construieşte un gard modular înalt de 3 metri pe o lungime de 64 de kilometri în provincia Van. Pe cei peste 300 kilometri rămaşi va fi instalată provizoriu o structură cu sârmă ghimpată şi senzori.
Guvernul turc a sporit de asemenea efectivele de soldaţi pentru a supraveghea frontiera cu Iranul şi a desfăşurat acolo echipamente sofisticate, precum drone, turnuri de observaţie cu camere termice, radare şi senzori.
Însă toate aceste măsuri nu au diminuat numărul migranţilor afgani care trec graniţa turcă, între 100 şi 200 pe zi, afirmă directorul unui ONG, care constată că migranţii folosesc scări pentru a trece gardurile sau sapă tunele sub acestea.
Pentru a descuraja migraţia clandestină Turcia a intensificat în ultima vreme şi repatrierile migranţilor afgani. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat pe 19 august că Turcia a returnat circa 235.000 de migranţi afgani, fără să precizeze perioada efectuării acestor repatrieri.
Citește și: Americanii, față în față cu „clonele” talibane, care poartă echipament USA, la aeroportul din Kabul
În timp ce există temeri cu privire la un nou val migrator masiv, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) afirmă că după retragerea trupelor internaţionale din Afganistan şi preluarea puterii de către talibani în această ţară nu a observat o deplasare pe scară extinsă a migranţilor la frontierele afgane.