Bulgaria ne-o ia înainte. Acord cu Germania pentru a echipa nave cu sisteme avansate de război.
Ministrul bulgar al Apărării, Atanas Zaprianov, și Dirk Malgowski, directorul general al șantierului naval german NVL B.V. & Co. KG, au semnat un contract pentru a îmbunătăți capacitățile flotei navale a Bulgariei.
Bulgaria ne-o ia înainte. Acord cu Germania pentru a echipa nave cu sisteme avansate de război
Acordul se concentrează pe echiparea a două nave de patrulare modulare multifuncționale, în prezent construite de NVL în parteneriat cu MTG-Dolphin plc din Bulgaria, cu sisteme avansate de război electronic și anti-submarin.
Programul de nave de patrulare modulară multifuncțională (MMPV) reprezintă o îmbunătățire semnificativă a capacităților Marinei bulgare.
În cadrul acestei inițiative, Marina achiziționează două nave avansate concepute pentru a îndeplini o gamă largă de misiuni, inclusiv operațiuni anti-suprafață, antiaeriene și anti-submarine, potrivit Army Recognition.
MMPV-urile sunt construite de NVL Group (cunoscut anterior ca Lürssen Werft), o companie germană de construcții navale. Aceste nave se bazează pe designul NVL OPV-90, dar prezintă îmbunătățiri adaptate operațiunilor de luptă.
Fiecare navă va avea 90 de metri lungime, cu o deplasare de 2.300 de tone, ceea ce le face cele mai mari nave din flota bulgară.
Acestea sunt înarmate cu o gamă largă de arme, inclusiv rachete antinavă Saab RBS15 Mk 3, rachete sol-aer lansate dintr-un sistem de lansare vertical cu opt celule, torpile ușoare și un tun naval de 76 mm.
De asemenea, sunt echipate cu electronice și senzori avansați, inclusiv un radar 3D, un sistem de management al luptei oferit de Saab și sonar montat pe carenă pentru detectarea submarinelor.
Citește și: România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
În plus, navele au facilități pentru a opera un elicopter.
Prima navă, numită Hrabri, este de așteptat să intre în serviciu în 2025, urmată de a doua, Smeli, în 2026.
Forțele Navale Române, cea mai slab dotată armă a armatei
Forțele Navale Române au mari lipsuri. Navele mari ale flotei lasă mult de dorit. România are două fregate slab înarmate și duc lipsă de sisteme la zi, iar restul navelor, care au deja vechime, sunt uzate moral și au sisteme de arme îmbătrânite, de origine sovietică, depășite tehnic.
Citește și: România nu are nave de luptă, dar face pentru alții. Platformă militară livrată pentru Pakistan
Pe scurt, marinarii români au două fregate britanice Tipe 22R (F221 Regele Ferdinand și F222 Regina Maria), dar nedotate cu sisteme moderne de rachete, fregata F111 Mărășești (care are multe sisteme de armament, dar majoritatea sunt sovietice), patru corvete vechi din clasa Tetal I și Tetal II, trei nave purtătoare de rachete (tot armament sovietic, dar aceastea vor fi modernizate), trei vedete torpiloare (armament sovietic), un puitor și patru dragoare de mine (tot armament sovietic).