Ce pregăteşte Zelenski? Vorbeşte despre "măsuri de apărare care nu au mai fost folosite până acum"

DE Florin Budescu | Actualizat: 16.10.2023 - 10:33
Ce pregăteşte Zelenski? - Foto: Profimedia Images
Ce pregăteşte Zelenski? - Foto: Profimedia Images

Volodimir Zelenski le-a vorbit ucrainenilor despre pregătirile pentru a face faţă loviturilor ruseşti care vor lovi infrastructura critică, pe măsură ce vine frigul. El a anunţat că vor fi puse în aplicare măsuri care nu au mai fost folosite până acum.

SHARE

În acelaşi timp, este esenţial ca fiecare, la nivel de autoritate locală şi companie, să-şi facă treaba, la fel ca pe câmpul de luptă, pentru a proteja Ucraina de teroarea rusă, a arătat şeful statului.

În discursul său video nocturn, preşedintele a anunţat că deja au fost atacuri ruseşti în Herson şi Doneţk care au afectat aprovizionarea cu energie electrică şi apă.

Ce pregăteşte Zelenski?

„Toată ziua, inginerii energeticieni şi salvatorii au lucrat foarte activ în regiunea Herson şi în regiunea Doneţk pentru a elimina consecinţele atacurilor asupra instalaţiilor electrice. În special, astăzi au avut loc pene de curent în Herson din cauza bombelor ruseşti.

Echipele noastre de reparaţii fac tot posibilul pentru a restabili alimentarea cu energie electrică şi apă în aproape tot oraşul, cu excepţia a zece case din cartierul Tavriski. În ceea ce priveşte aceste case, se aşteaptă ca reparaţiile să fie finalizate mâine”, a arătat Zelenski.

„Trebuie să fim conştienţi de faptul că, pe măsură ce se apropie iarna, vor mai exista astfel de lovituri ruseşti - împotriva instalaţiilor de generare şi a reţelei. Trebuie să fim pregătiţi pentru asta”, a punctat Zelenski.

Citeşte şi: Zelenski, întrebat dacă i-ar stânge mâna lui Putin ca să oprească războiul: „El nu vrea asta”

El a menţionat că apărarea aeriană va fi consolidată cât mai mult posibil în circumstanţele actuale. „Chiar mai mult decât realist: convenim cu partenerii noştri asupra unor măsuri de apărare care nu au mai fost folosite până acum”, a spus Zelenski, fără a detalia, conform News.ro.

Cu toate acestea, a atras el atenţia, mult va depinde şi de pregătirea autorităţilor locale, în special în oraşe, precum şi de activitatea pregătitoare a companiilor energetice şi a operatorilor de telecomunicaţii.

Citeşte şi: Volodimir Zelenski le-a mulţumit românilor „pentru susţinerea şi ajutorul acordat Ucrainei”

„Toată lumea trebuie să îşi facă partea pentru a proteja Ucraina de teroarea rusă în această iarnă. La fel ca pe câmpul de luptă, trebuie să fim cât mai rezistenţi şi mai puternici posibil în toate domeniile”, a subliniat liderul ucrainean.

El a anunţat că programul săptămânii care începe include noi întâlniri, noi discuţii cu partenerii privind consolidarea Ucrainei şi a apărării ucrainene. „Vom lucra, de asemenea, pentru a face reconstrucţia în Ucraina mai activă.

De asemenea, pregătim noi măsuri pentru a ne asigura că, în situaţia actuală de securitate din lume, atenţia acordată Ucrainei rămâne la un nivel suficient”, a menţionat Zelenski referindu-se la criza din Orientul Mijlociu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te