Până la 5 decembrie 1994, Ucraina a fost în mod oficial a treia putere nucleară a lumii.
Ce s-a întâmplat cu armele nucleare sovietice din Ucraina? Kievul, a treia putere nucleară a lumii
În acest an, Ucraina a marcat cea de-a 29-a aniversare a Memorandumului de la Budapesta, care a dus la transferul armelor nucleare ale Ucrainei, moștenite de la Uniunea Sovietică la dizolvarea acesteia, către Rusia în schimbul unei serii de garanții de securitate care ar fi trebuit să asigure integritatea teritorială și suveranitatea unei Ucraine proaspăt independente la acea vreme.
Pe măsură ce Rusia a anexat Crimeea în 2014 și, ulterior, a lansat o invazie la scară largă împotriva Ucrainei în februarie 2022 - mergând chiar până la amenințarea de a folosi arme nucleare tactice - mulți ucraineni au pus la îndoială decizia istorică luată în 1994.
Citește și: VIDEO Momentul în care un soldat ucrainean își cară Javelinul cu roaba. Rușii au pierdut 10 blindate
Pe măsură ce războiul și discuțiile privind garanțiile de securitate postbelice continuă, poate că merită să revizuim memorandumul și să înțelegem cum o singură decizie continuă să bântuie o țară aproape trei decenii mai târziu.
Arsenal nuclear „moștenit” de la Uniunea Sovietică
Datorită poziției strategice a Ucrainei în timpul Războiului Rece, aceasta a moștenit un stoc formidabil de arme nucleare la dizolvarea Uniunii Sovietice, alături de Rusia, Belarus și Kazahstan.
Arsenalul său nuclear includea aproape 1.700 de focoase nucleare strategice, precum și o flotă de bombardiere și rachete balistice intercontinentale (ICBM) care rivalizau cu cele mai multe alte națiuni cu capacitate nucleară la acea vreme.
Citește și: SUA trimit trupe în Europa, să lupte împotriva lui Putin. Anunțul Pentagonului
Trebuie remarcat faptul că, în timp ce Ucraina deținea fizic armele și expertiza necesară pentru a le dezvolta și întreține - deși lipsa de resurse ar fi împiedicat-o probabil să facă acest lucru - Moscova a păstrat controlul asupra armelor respective.
În comparație, stocul de focoase al SUA în 1994 era de 10.979 de focoase, în timp ce estimările plasau numărul de focoase nucleare din Rusia la un total de 17.275 în 1991, combinându-le pe cele cu scop strategic și tactic.
Ce a însemnat „Memorandumul de la Budapesta”
Memorandumul de la Budapesta privind garanțiile de securitate este un acord internațional menit să răspundă preocupărilor Ucrainei privind securitatea și integritatea teritorială în urma dezarmării nucleare.
Acesta a fost semnat la 5 decembrie 1994 între Ucraina, SUA, Regatul Unit și Rusia, pe fondul controlului global al armelor după Războiul Rece, președintele american de atunci, Bill Clinton, numind lumea un "loc mai sigur" după semnarea memorandumului.
Donald M. Blinken, tatăl actualului secretar de stat al SUA, Antony Blinken, a fost, de asemenea, prezent în calitate de ambasador al SUA în Ungaria la acea vreme.
Documentul a însemnat aderarea fostului stat sovietic la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare ca stat fără arme nucleare, după o serie de discuții în care Ucraina a cerut garanții și compensații pentru renunțarea la arsenalul său nuclear.
Cele șase „garanții de securitate” prezentate în documentul original
1. Statele Unite ale Americii, Federația Rusă și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord își reafirmă angajamentul față de Ucraina, în conformitate cu principiile Actului final al CSCE [Comisia pentru Securitate și Cooperare în Europa], de a respecta independența și suveranitatea și frontierele existente ale Ucrainei.
2. Statele Unite ale Americii, Federația Rusă și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord își reafirmă obligația de a se abține de la amenințarea sau utilizarea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a Ucrainei și că niciuna dintre armele lor nu va fi folosită vreodată împotriva Ucrainei, cu excepția cazului în care este vorba de autoapărare sau în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite.
3. Statele Unite ale Americii, Federația Rusă și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord își reafirmă angajamentul față de Ucraina, în conformitate cu principiile Actului final al CSCE, de a se abține de la coerciția economică menită să subordoneze în propriul interes exercitarea de către Ucraina a drepturilor inerente suveranității sale și de a-și asigura astfel avantaje de orice fel.
4. Statele Unite ale Americii, Federația Rusă și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord își reafirmă angajamentul de a solicita o acțiune imediată a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite pentru a oferi asistență Ucrainei, în calitate de stat neinvestit cu arme nucleare, parte la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, în cazul în care Ucraina ar deveni victima unui act de agresiune sau obiectul unei amenințări de agresiune în care ar fi utilizate arme nucleare.
5. Statele Unite ale Americii, Federația Rusă și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord își reafirmă, în cazul Ucrainei, angajamentul de a nu utiliza arme nucleare împotriva niciunui stat care nu este parte la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare și care nu deține arme nucleare, cu excepția cazului unui atac împotriva lor, a teritoriilor lor sau a teritoriilor lor dependente, a forțelor lor armate sau a aliaților lor, de către un astfel de stat în asociere sau alianță cu un stat deținător de arme nucleare.
6. Statele Unite ale Americii, Federația Rusă și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se vor consulta în cazul în care apare o situație care ridică o problemă cu privire la aceste angajamente.
Eșecul memorandumului de la Budapesta
Cu toate acestea, pe măsură ce invazia Rusiei în Ucraina a continuat, încălcând flagrant termenii stabiliți în memorandum, mulți au pus la îndoială eficiența unor astfel de acorduri și dacă Ucraina ar fi trebuit să renunțe la arsenalul său nuclear în anii 1990.
Eșecul memorandumului a ridicat, de asemenea, o întrebare importantă în timp ce Ucraina continuă discuțiile privind o formă de garanții de securitate postbelică - la ce bun un acord dacă nu există o modalitate de a-l aplica?
Dezarmare nucleară a Ucrainei, planul „mârșav” al Rusiei
Procesul de dezarmare nucleară a Ucrainei a fost un proces progresiv care a durat mai mulți ani, conform unei publicații din 1999.
Rusia și Ucraina au fost angajate în discuții cel puțin din 1992, dar nu s-a ajuns la niciun acord până la implicarea SUA, la începutul anului 1994, când a fost semnat un acord trilateral.
Conform acordului, cel puțin 200 de arme nucleare (inclusiv ICBM-urile SS-19 și SS-24) urmau să fie transferate din Ucraina în Rusia în termen de 10 luni, iar restul urmau să fie transferate în "cel mai scurt timp posibil". De asemenea, toate rachetele SS-24 din Ucraina ar urma să fie dezactivate, cu focoasele lor îndepărtate în aceeași perioadă.
În schimb, Rusia ar urma să trimită 100 de tone de combustibil pentru reactoarele nucleare din Ucraina în aceeași perioadă.
Potrivit publicației, în timp ce Ucraina a transferat Rusiei toate armele nucleare tactice rămase până în 1992, procesul complet de dezarmare nu ar fi fost finalizat până în 1996.
"După încă câteva luări de poziție și întârzieri, primele focoase strategice au fost încărcate într-un tren special în ultimele zile ale lunii februarie și expediate din Ucraina la începutul lunii martie 1994. Până în noiembrie 1994, Rusia luase 400 de focoase nucleare strategice din Ucraina. Până la 1 iunie 1996, toate armele nucleare strategice fuseseră scoase din Ucraina", se arată în publicație, potrivit kyivpost.com.
