Unul dintre cele mai costisitoare programe militare ale SUA face progrese semnificative. Mai multe publicaţii mass-media americane din domeniul militar au relatat, citând un oficial al U.S. Air Force, că prezentarea celui mai recent bombardier strategic american B-21 Raider va avea loc în prima săptămână a lunii decembrie a acestui an, în cadrul unei ceremonii organizate de compania Northrop Grumman.
„Prezentarea avionului B-21 Raider va fi un moment istoric pentru Forțele Aeriene și pentru SUA", a declarat șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul CQ Brown, Jr, potrivit Breaking Defense, citat de Defense Romania.
B-21 Raider, următorul bombardier invizibil al Forțelor Aeriene SUA, va fi prezentat pentru prima dată publicului la începutul lunii decembrie, a declarat marți Andrew Hunter, șeful departamentului de achiziții al Forțelor Aeriene SUA.
Va fi pentru prima dată când Forțele Aeriene prezintă un nou bombardier, de la debutul B-2 Spirit în noiembrie 1988 la Air Force Plant 42 din Palmdale, California. Primul zbor al B-2 a avut loc în iulie 1989.
Noul bombardier, fabricat de Northrop Grumman, a fost până acum prezentat doar în imagini grafice. Primul său zbor este așteptat să aibă loc în anul 2023, la câteva luni după lansare. după anunțul făcut de Andrew Hunter, compania Northrop Grumman a precizat într-un comunicat că data primului zbor va fi stabilită în funcție de rezultatele testelor la sol.
În prezent, există șase bombardiere B-21 care se afla în diferite stadii de asamblate la uzina Northrop Grumman din Palmdale, a precizat compania în comunicat.
Citește și: VIDEO Putin anunță mobilizarea parțială și amenință Occidentul și NATO cu armele nucleare
Compania Northrop Grumman a declarat în luna mai că primul B-21 a încheiat o primă serie de teste la sol. Această fază a inclus teste de calibrare a încărcăturilor, menite să verifice integritatea structurală a bombardierului
Înainte de primul zbor al B-21, Northrop Grumman va efectua teste ale motoarelor și teste de rulare pe pistă la viteză mică și mare. Forțele Aeriene ale SUA au sperat inițial, încă din 2019, că primul zbor al primului B-21 va avea loc în decembrie 2021, dar acest termen a tot fost modificat.
Citește și: Miercuri, „Ziua Z”. Panică în Rusia, bursele cad. Bărbații, interdicție de a părăsi țara
B-21 este un bombardier cu rază lungă de acțiune, cu caracteristici stealth avansate, care va fi proiectat pentru a distruge ținte importante aflate la mare distanţă. Acesta va înlocui treptat bombardierele B-1 și B-2, devenind coloana vertebrală a flotei de bombardiere a US Air Force. Cu toate acestea, deocamdată, nu va fi un succesor al bombardierelor B-52, care, deși sunt mult mai vechi decât B-1 și B-2, vor rămâne în serviciul USAF alături de B-21 pentru încă câteva decenii.
Departamentul de buget al Congresului SUA a estimat în 2018 că valoarea dezvoltării și cumpărării primelor 100 de aeronave ar trebui să fie de 80 miliarde de dolari. Forțele Aeriene ale SUA intenționează să primească cel puțin 100 de bombardier B-21 Raider.