China refuză să negocieze cu SUA și Rusia chestiunea dezarmării

DE Vlad Turcanu | Actualizat: 10.06.2020 - 09:32

China refuză să participe la negocieri tripartite de dezarmare cu SUA şi Rusia, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Hua Chunying, citat de agenția DPA.

SHARE

Oficiali ai SUA şi Rusiei au stabilit să se întâlnească pe 22 iunie, la Viena, pentru o nouă rundă de negocieri cu privire la controlul armelor.

SUA sperau ca Rusia să convingă China să se ralieze negocierilor cu privire la limitarea stocurilor de arme nucleare pentru cele trei ţări.

SUA s-au retras în ultimii ani din tratate internaţionale încheiate anterior asupra controlului armelor, precum Tratatul privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune (Tratatul INF) şi acordul privind programul nuclear al Iranului, şi doreşte acum să încheie în schimb un acord trilateral cu Rusia şi China.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Hua Chunying, a afirmat că Beijingul a declarat anterior că nu se va ralia negocierilor trilaterale. "Noi am notificat că SUA au tot abordat China în această problemă... care oricum a fost creată" cu intenţia de a abate atenţia de la responsabilitatea lor, a spus Hua.

Afirmaţiile Washingtonului conform cărora doreşte să negocieze cu bună credinţă "par extrem de ridicole şi chiar suprarealiste", a adăugat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 1
My To 27 decembrie 2024 15:50
#1

Rusia Este O Țară De Căcat, Rusia Este În Urmă În Comparație Cu Europa Darămite Cu America, Rusia Este De Nu Știu Câte Ori În Urmă În Comparație Cu America.


Rusia Înseamnă Comunism, Adică" Violatori, Violatoare, Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:


https://youtu.be/e3XOGZ3PyfQ?si=R9KysZSDrvXpBcME



Comunismul Trebuie Să Dispară Definitiv Din Lume, Comunism Adică Rusia, Înseamnă Armata Obligatorie, Ieșirea Din NATO, Ieșirea Din Uniunea Europeană.




Cel Mai Bine Este În Țările Europene Democrate, Și În Țările Democrate Din Afara Europei, Spre Exemplu: America, Taiwan, Japonia, Coreea De Sud, Și Care Mai Sunt, Adică Țări Democrate Din Afara Europei, Nu Altceva, Cel Mai Bine Este În Democrație.




Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te