„Din păcate, situația economică s-a deteriorat grav în România în luna ianuarie și ne prinde puțin această undă de șoc cam nepregătiți, zic eu, din punct de vedere economic, cu o execuție bugetară care arată clar că ne împrumutăm pentru cheltuieli curente, cu cheltuieli cu dobânzi care au crescut de trei ori mai mult decât anul trecut, cu rambursări de TVA mai mici, ceea ce înseamnă companiile românești iarăși sunt puse în situații de finanțare.
Deci ar trebui să fim mult mai atenți, pentru că în astfel de situații e bine să ai și o economie sănătoasă, ca să poți să și impui sancțiuni, să și faci față.
Soldat rus capturat în Ucraina: "Mamă, scoate-mă de aici! Omorâm civili aici!"
În România, primele două luni arată clar că economia s-a fragilizat, după doi ani de zile în care a mers bine. Cumva, execuția arată că au fost luate câteva decizii la începutul anului care ne-au prins pe picior greșit în fața acestei crize pe care o vedem acum”, a declarat Florin Cîțu, potrivit Mediafax.
ALERTĂ Vladimir Putin pune în alertă forțele nucleare ale Rusiei