„Am susţinut de la început că trebuie să ne îngrijim astfel încât să ne aliniem la această decizie. Există posibilitatea ca începând cu anul 2023, aşa cum am discutat în coaliţie şi cum am afirmat de fiecare dată, să susţinem creşterea salariului minim şi, desigur, a pensiilor, doar că aceste date, aşa cum este şi normal şi responsabil, vor fi făcute publice după ce vom avea proiecţia de buget pe anul 2023”, a spus premierul.
Întrebat dacă este posibil să există o majorare şi a salariului minim şi a pensiilor, premierul Nicolae Ciucă a spus:
„Este cât se poate de posibil, există voinţa politică, atât a PNL cât şi a PSD, astfel încât să putem să luăm o astfel de decizie”.
Citește și: Tentativă de asasinat asupra lui Putin? Limuzina sa a fost lovită, zgomote puternice și fum gros
Despre voucherele sociale de 50 de euro, la două luni, premierul a spus că în funcţie de evoluţia situaţiei şi de fondurile de care dispun, iau în calcul prelungirea acestei măsuri şi anul viitor.
Citește și: Rusia, supărată că nu a fost invitată la funeraliile Reginei Elisabeta: Atitudine blasfematoare a UK
„Pe de o parte trebuie să acoperim rata de creştere a inflaţiei, de cealaltă parte, de asemenea în funcţie de evoluţia concretă şi de evoluţia inflaţiei şi a economiei, aşa cum am făcut anul acesta şi am luat deja două măsuri de a asigura cetăţenilor vulnerabili cu salarii mici, cu pensii mici, acest sprijin financiar, primul în prima jumătate e a anului, cel de-al doilea în a doua jumătate, să gândim şi să luăm măsuri similare şi anul viitor”, a afirmat șeful guvernului.