Jurnaliștii au fost controlați și împiedicați să se întoarcă la birou, computerele le-au fost examinate și confiscate, iar bunuri de peste două milioane de dolari ale companiei au fost puse sub sechestru.
Uneltirea împotriva securității naționale, o dispoziție introdusă de Partidul Comunist Chinez
Apple Daily a anunțat că directorii Cheung Kim Hung și Chow Tat Kuen, împreună cu redactorul-șef Ryan Law, redactorul-șef adjunct și editorul online au fost arestați sub acuzația de uneltire cu forțe străine împotriva securității naționale - o dispoziție introdusă anul trecut în lege, care interzice răzvrătirea, secesiunea și subversiunea împotriva Beijingului, informează digi24.ro.
„Este un caz de uneltire”, a declarat secretarul pentru Securitate din Hong Kong, John Lee, la o conferință de presă joi. El a adăugat că acțiunea poliției a fost îndreptată împotriva celor care folosesc jurnalismul ca pe „un instrument care pune în pericol securitatea națională”.
Un înalt responsabil al poliției din Hong Kong, Steve Li, a spus că autoritățile au pus sechestru pe bunuri de 2,3 milioane de dolari aparținând unor companii care dețin ziarul.
Guvernul din Hong Kong a confirmat arestarea a cinci „directori ai companiei” sub suspiciunea de încălcare a legii securității naționale și a precizat că poliția a avut mandat de percheziție, care le dă polițiștilor dreptul să confiște materiale jurnalistice.
Poliția din Hong Kong a îndemnat publicul să nu reposteze conținutul ziarului
După descinderea inițială, Steve Li a declarat că sediul Apple Daily este „scena crimei”, iar polițiștii au confiscat dispozitive electronice - telefoane mobile, computere, laptopuri, potrivit digi24.ro.
El a mai precizat că poliția anchetează Apple Daily pentru tentative de „a unelti cu forțe străine și elemente externe pentru a pereclita securitatea națională”. Potrivit lui Li, începând din 2019, Apple Daily a publicat articole în care făcea apel la țări străine să sancționeze China.
Steve Li a îndemnat publicul să nu reposteze conținutul ziarului.
„Dacă nu aveți un motiv foarte bine întemeiat să distribuiți acest tip de articole, v-aș sfătui să nu o faceți”, a avertizat Li.