Aproximativ 700 de persoane au participat la acest miting de protest împotriva interzicerii circulaţiei pe timpul nopţii şi a celei de a părăsi oraşul pe perioada weekendului prelungit în care este celebrată Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor.
Demonstraţia a degenerat după ce aproximativ 50 de persoane "au început să arunce cu obiecte periculoase asupra poliţiei", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al forţelor de ordine regionale.
Protestatarii au aruncat cu barierele de securitate în direcţia poliţiei, care au folosit bastoane pentru a se apăra.
În timp ce poliţia încerca să disperseze mulţimea, pompierii stropeau străzile pentru a stinge focurile din pubele.
Doisprezece persoane, inclusiv doi minori, au fost arestaţi, a declarat poliţia în jurul orei locale 23:00 (22:00 GMT). Aproximativ douăzeci de poliţişti au fost, de asemenea, răniţi.
Şi în orașul Burgos din nordul Spaniei au avut loc ciocniri între câteva zeci de tineri protestatari şi poliţişti.
În pofida numeroaselor restricţii impuse în Spania din luna iulie, când numărul de cazuri COVID-19 era în creştere, infectările s-au înmulţit.
Spania a raportat până acum peste 35.000 de decese cauzate de COVID-19 şi 1.1 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Aproape toate regiunile spaniole au adoptat restricţii de circulaţie pentru a limita călătoriile înaintea weekendului Tuturor Sfinţilor, în speranţa evitării impunerii unei noi carantine.
În Catalonia, unde barurile şi restaurantele sunt închise de la mijlocul lunii octombrie, locuitorilor li se interzice să părăsească oraşele în acest week-end.
Poliţia a instituit vineri controale la principalele ieşiri din Barcelona.