COVID Germania menține restricțiile până când 70% din populație are imunitate

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 08.11.2020 - 14:48
Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Sursa: DW.com
Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Sursa: DW.com

Mai multe restricții anti-COVID vor fi menținute în Germania până când între 60% şi 70% din populaţie va avea imunitate la SARS-CoV2, a anunțat cancelarul Angela Merkel.

SHARE

„Ştim de la alte epidemii că virusul a fost mai mult sau mai puţin învins când între 60% sau 70% din populaţie a avut imunitate, fie pentru că (oamenii) s-au vindecat, fie pentru că au fost vaccinaţi. Atunci pot fi ridicate toate restricţiile. Până atunci trebuie să trăim cu unele restricţii impuse de virus", a explicat Merkel, relatează EFE, conform Agerpres. 

Cancelarul german nu a indicat nici un orizont de timp cu privire la ridicarea restricţiilor, dar şi-a exprimat speranţa că „în curând" primele vaccinuri vor fi autorizate. În Germania, s-au infectat până în prezent circa 660.000 de oameni, ceea ce reprezintă aproximativ 0,8% din populaţie, notează EFE.

În continuare, Merkel a explicat că va începe perioada de vaccinare după un plan definitivat în prezent de guvernul federal şi de cele 16 landuri, cu sprijinul tehnic al mai multor organisme independente, precum comisia permanentă pentru vaccinuri, Academia de Ştiinţe Leopoldină şi Comisia Etică.

Merkel a menţionat că, în principiu, mai întâi vor fi vaccinaţi lucrătorii din căminele de bătrâni, medicii şi persoanele care fac parte din categoriile de risc, „care sunt multe în ţara noastră". Procesul de vaccinare va depinde de numărul vaccinurilor disponibile şi de perioada de imunitate pe care o generează. Nimeni nu va fi obligat să se vaccineze, va fi decizia fiecăruia, a insistat cancelarul german. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te