Între măsuri se numără interzicerea completă a organizării de petreceri şi festivităţi, a reuniunilor mai mari de 9 persoane, atât publice cât şi private, şi purtarea obligatorie a măştii în spaţii închise şi deschise.
Cât priveşte restaurantele, terasele, nu mai mult de 4 oameni vor putea sta la aceeaşi masă, decât dacă sunt rude apropiate, caz în care limita este de 6 persoane.
Restricţiile vor fi valabile până pe 31 august, scrie news.ro.
Grecia a înregistrat, marţi, 269 de noi contaminări, cel mai mare număr de când a fost detectat primul caz în ţară, pe 26 februarie.
Nikos Hardalias, ministru adjunct al Protecţiei civile, a declarat marţi că Grecia se află într-o situaţie mai bună decât majoritatea ţărilor europene. El a precizat că ţara se află pe locul 180 ca număr de decese la un milion de locuitori. Faptul că oamenii nu au respectat distanţarea fizică a dus la creşterea numărului de cazuri, a adăugat el.
În total, Grecia - cu o populaţie de 10,7 milioane de locuritori - a înregistrat peste 7.400 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 232 de decese asociate bolii, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.