COVID Spania intră în stare de urgență timp de șase luni

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 29.10.2020 - 18:49
Sursa foto: El Pais
Sursa foto: El Pais

Spania introduce starea de urgență sanitară până în 9 mai 2021, pentru a frâna transmiterea galopantă a coronavirusului. În Spania sunt peste un milion de cazuri confirmate și peste 35.000 de decese, scrie agenția France Presse.

SHARE

Joi, deputaţii spanioli au aprobat prin vot solicitarea premierului Pedro Sanchez privind instituirea stării de urgenţă sanitară timp de şase luni. 

În pofida criticilor exprimate de mai multe partide asupra duratei stării de urgenţă, guvernul socialist condus de Pedro Sanchez a obţinut în legislativ o majoritate de 194 din 350 de voturi. Principala formaţiune de opoziţie, Partidul Popular (PP), s-a abţinut. Premierul Sanchez a asigurat că încearcă să evite un lockdown generalizat, cum a fost în primăvară, mai scrie AFP, citată de Agerpres. 

În virtutea autonomiei lor administrative, regiunile spaniole sunt competente în privinţa măsurilor sanitare şi ar fi putut lua aceste decizii fără un decret al guvernului central, dar acesta din urmă a considerat necesar să adopte noul cadru juridic pentru a împiedica anularea restricţiilor de către justiţie, cum s-a întâmplat mai ales în Ţara Bascilor.

Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii este valabilă în principiu între orele 23:00 şi 06:00, dar regiunile pot să o avanseze ori să o devanseze cu o oră şi nu se aplică în Insulele Canare, zonă mai puţin afectată de epidemie.

Spania a înregistrat de la începutul pandemiei peste un milion de cazuri confirmate de COVID-19 şi peste 35.000 de decese. După temperarea valului epidemic din primăvară, infectările şi decesele asociate COVID-19 au început din nou să crească, în ultima raportare, miercuri, fiind anunţate 19.765 noi cazuri şi 168 de decese. Regiunea cea mai afectată de epidemie este în continuare Madridul, urmată de Catalonia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te