CRIZĂ ÎN ITALIA: Populiștii și extrema dreaptă vor forma guvernul

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 01.06.2018 - 20:33

După ce tehnocratul Carlo Cottarelli a renunţat joi la mandatul de a forma guvernul Italiei, Giuseppe Conte (foto) candidatul propus de Mişcarea Cinci Stele (populiști) şi Liga Nordului (extremă dreaptă) a a fost desemnat, a doua oară, să alcătuiască un nou Cabinet.

SHARE

UPDATE. Noul premier Giuseppe Conte a depus jurământul, vineri după-amiază,  în faţa preşedintelui Sergio Mattarella,. Cei doi viceprim-miniştri, Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, au depus jurământul după el, urmaţi de ceilalţi membri ai guvernului

-----------------------------------------------------

Conte i-a prezentat preşedintelui Sergio Mattarella lista cu noii miniștri, care a validat-o, se arată într-un comunicat al Palatului prezidenţial de la Roma.

Noul cabinet urmează să fie învestit vineri. Executivul trebuie aprobat printr-un vot al Parlamentului, însă majoritatea este deţinută de cele două partide populiste.

Echilibru

Liderul Mişcării Cinci Stele, Luigi Di Maio, ar urma să fie vicepremier, dar și ministru al Muncii şi Dezvoltării. La rândul său, Matteo Salvini, liderul partidului extremist Liga Nordului, va fi vicepremier şi ministru de Interne. "Fără a promite miracole, pot să spun că mi-ar plăcea ca după primele luni ale acestui guvern al schimbării să avem o ţară cu puţine impozite în minus şi puţină securitate în plus, puţin mai multă muncă şi puţin mai puţin imigranţi clandestini", a declarat el.
Noul guvern are doar 18 miniştri, dintre care doar 5 femei. Componența respectă echilibrul între cele două forţe populiste care îl compun, Liga şi Mişcarea 5 Stele (M5S).

M5S va avea opt miniştri: dezvoltare economică şi muncă, justiţie, relaţia cu parlamentul, portofoliul dedicat sudului, apărare, infrastructură şi transporturi, cultură şi turism şi mediu.

Ligii Nordului îi revin 7 ministere: interne, afaceri europene, funcţie publică, afaceri regionale, familie şi persoane cu handicap, agricultură şi educaţie.

La aceste portofolii se adaugă postul, strategic, de secretar al preşedintelui Consiliului, atribuit mâinii drepte a lui Salvini, Giancarlo Giorgetti.
Ministerul Economiei şi Finanţelor îi revine unui universitar:  Giovanni Tria. El este profesor de economie politică apropiat de ideile Ligii Nordului privind fiscalitatea, dar favorabil menţinerii Italiei în Zona euro,  

Cinci femei

Doar cinci femei vor face parte din acest executiv restrâns. Ele vor ocupa portofoliile de la apărare, sănătate, funcţie publică, afaceri regionale şi de la Ministerul Sudului.
Ministru de externe va fi "tehnocratul" Enzo Moavero Milanesi, deja ministru în guvernele lui Mario Monti (2011-2013) şi Enrico Letta (2013-2014).

-----------------------------------

Foto: Guliver/Getty Images

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te