Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,93 %
Marcel Ciolacu 19,16 %
99,91 %
Elena Lasconi 19,16 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Cum ar putea să salveze vaccinul anti-COVID campania lui Trump la prezidențiale

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 29.07.2020 - 11:55
Foto: Getty Images
Foto: Getty Images

Virusologul de la Casa Albă, Anthony Fauci, a afirmat că „surpriza din octombrie a vaccinului” în SUA „este posibilă”, ceea ce îl pune pe Donald Trump din nou în joc, cu un ajutor care l-ar putea catapulta pe președinte direct la al doilea mandat.

SHARE

„Vom obține victoria în fața virusului prin dezlănțuirea geniului științific american”, a spus triumfător liderul de la Casa Albă, după anunțul companiei americane Moderna cu privire la începutul fazei finale a testelor, urmată îndeaproape de Pfizer. Cele două companii au primit aproape două miliarde de dolari din fonduri federale în cadrul „Operation Warp Speed” lansată de Trump pentru a câștiga cursa pentru vaccin și pentru a-și asigura realegerea în funcția de președinte, transmite Rai News, citată de Rador.

Nu este un mare secret faptul că scopul lui Trump este să dea marea lovitură împotriva COVID-19. Noutatea constă în deschiderea față de vaccinul disponibil între octombrie și noiembrie a celui mai important expert în materie: imunologul aflat în fruntea Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase. „Nu pot garanta succesul, acesta este motivul pentru care sunt efectuate teste clinice. Dar premisele sunt bune”, subliniază Fauci.

În prezent, aproximativ 25 de vaccinuri sunt în curs de elaborare, se fac teste pe om, conform datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, în timp ce infecțiile din Statele Unite au ajuns la peste 4,2 milioane și decesele la aproape 150.000. În competiția pentru vaccin sunt și chinezii, cursa armelor împotriva coronavirusului este o chestiune de supremație geopolitică.

Morgan Stanley estimează că vaccinul le-ar putea garanta celor care îl descoperă primii până la 30 de miliarde de dolari venituri pe an în faza inițială de imunizare.

În America „am făcut progrese incredibile”, declară Trump, care a mers ieri la sediul central al Fujifilm Diosynth Biotechnologies din Morrisville, în Carolina de Nord, la doar câteva ore după știrea că unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi, consilierul pentru securitate națională Robert O’Brien, a fost depistat pozitiv la coronavirus.

Locul vizitei nu a fost ales la întâmplare: compania de biotehnologie din Carolina de Nord și-a adjudecat un contract finanțat de Casa Albă pentru dezvoltarea vaccinului experimental Novavax, cu scopul de a scoate pe piață 300 de milioane de doze până în ianuarie 2021.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te