„Este comun să privim istoria ca pe o serie de date specifice și perioade distincte, dar viața reală este, rareori, atât de predictibilă“. Astfel începe analiza experților de la Atlantic Council dedicată frământărilor sociale din Belarus, din ultimele săptămâni.
Demersul lor își propune, și reușește în mare măsură, să identifice acele mecanisme sociologice care au dus la apariția unei generații protestatare, într-o țară în care dictatura părea parte integrantă din ADN-ul societății. Experții americani pun protestele din Belarus în contextul prăbușirii Uniunii Sovietice.
„Privite în general ca o serie de evoluții dramatice, care au avut loc într-o perioadă relativ concentrată de timp, în 1990-1991, evenimentele recente din Belarus reamintesc că prăbușirea URSS este de fapt un eveniment continuu care nu incetează să modeleze climatul geopolitic global“, scrie Atlantic Council.
Ultimul dictator al Europei, Aleksandr Lukașenko, a fost luat prin surprindere de amploarea protestelor - Foto: Getty Images
Think-tank-ul remarcă faptul că „trezirea națională din Belarusul de astăzi“ are loc „într-o țară care se agățase anterior de tradițiile, simbolurile și narațiunile URSS cu mai mult entuziasm decât orice altă fostă republică sovietică“.
În timp ce Rusia lui Putin, scriu experții, s-a străduit considerabil în ultimele două decenii să reabiliteze aspecte ale trecutului sovietic, Belarusul lui Lukașenko a continuat, de asemenea, să îmbrățișeze practica statistică și practicile economice specifice epocii comuniste.
Experții americani enumeră acțiunile lui Lukașenko menite a consolida stilul său de conducere sovietic. Astfel, în timpul domniei sale de 26 de ani, președintele bielorus Aleksandr Lukașenko a transformat țara în propria sa Uniune Sovietică în miniatură.
Când a venit la putere pentru prima dată în 1994, Lukașenko și-a exprimat clar intențiile, respingând steagul alb-roșu-alb al Belarusului independent în favoarea steagului roșu-verde, folosit în epoca sovietică.
Au fost reînviate aspecte ale vieții sovietice de zi cu zi, de la organizațiile politice de tineret în stil Komsomol, până la studiul universitar obligatoriu al Marelui Război Patriotic (Al Doilea Război Mondial - n.red.).
A fost implementat un model autoritar de guvernare, cu alegeri prezidențiale care nu au fost niciodată libere.
Limba bielorusă a fost marginalizată în favoarea rusei, în măsura în care, până în 2020, aproape 90% dintre copiii bieloruși urmau școli în limba rusă.
Dominația lui Lukașenko asupra peisajului politic a făcut dificilă disidența publică, dar, treptat, a început să apară o nouă generație care nu avea nimic de-a face cu nostalgia sovietică stagnantă a regimului.
În ultimul deceniu, această generație a devenit din ce în ce mai vocală în viața publică a țării, remarcă Atlantic Council.
Generația aceasta apreciază aplicația Telegram, YouTube, companiile aeriene low-cost și cultura pop globalizată.
„Pentru generația tinerilor bieloruși ai anilor 2000, visul era să emigreze. Dar, în ultimii ani, această tendință a fost depășită de apariția unei identități bieloruse noi și încrezătoare în sine, care îmbrățișează rădăcinile culturale antice ale țării și bogatul patrimoniu european, respingând în același timp narațiunile imperiale impuse de generațiile de dominație rusă și sovietică.
Nu este o surpriză faptul că tinerii bieloruși joacă un rol atât de important în mișcarea de protest pro-democrație pe care o vedem astăzi“, remarcă renumitul think-tank.
O nouă identitate bielorusă
Experții enumeră evenimentele de referință care au contribuit la apariția acestei noi identități naționale bieloruse.
Revoluția Euromaidan din vecina Ucraina anilor 2013-2014 a avut un impact profund asupra bielorușilor. Mulți au empatizat cu lupta ucraineană de a scăpa de un conducător autoritar și de a îmbrățișa o identitate națională post-imperială.
Mii de bieloruși s-au deplasat la Kiev pentru a asista direct la evenimentele dramatice. În Belarus, trezirea națională a Ucrainei a contribuit la generarea unui interes fără precedent pentru cultura bielorusă.
Țarul Vladimir Putin nu a decis încă dacă să-l lase din brațe pe Lukașenko - Foto: Getty Images
În urma Revoluției Euromaidan, a devenit din ce în ce mai obișnuit să vezi bieloruși îmbrăcați cu haine brodate în stil popular. Cursurile de limba bielorusă și-au făcut apariția în toată țara.
Un alt moment simbolic a fost reînhumarea, în 2019, a eroului național bielorus din secolul al XIX-lea, Kastus Kalinouski, unul din liderii importanți ai Revoltei din 1863 împotriva stăpânirii țariste.
Kalinouski este considerat pe scară largă drept părintele fondator al statului modern bielorus. Executat de ruși în urma eșecului revoltei sale, rămășițele lui Kalinouski au fost identificate la Vilnius, în 2019, și reîngropate în cadrul unei ceremonii desfășurate în capitala Lituaniei.
Mii de bieloruși au participat la eveniment. Mulți dintre ei l-au descris ca pe o experiență care le-a schimbat viața.
În mod semnificativ, înmormântarea lui Kalinouski a reînviat discuția despre legăturile dintre Belarusul modern, pe de o parte, și Lituania și Polonia, pe de alta. Aceste țări au o moștenire comună central-europeană încă din vremea Marelui Ducat al Lituaniei.
Democratizarea mass-media
În ultimul deceniu, schimbările identitare la nivelul societății bieloruse au fost reflectate de mass-media din ce în ce mai diverse.
Tot mai multe instituții media independente, cum ar fi Belsat, au oferit acces la istoria bielorusă necenzurată.
Între timp, cinematografia și diverse forme de exprimare artistică contemporană au jucat un rol influent în consolidarea unei noi identități non-sovietice.
Opozantele Svetlana Tihanovskaia și Maria Kolesnikova mențin presiunea - Foto: Getty Images
În timpul recentei campanii electorale prezidențiale, liderul opoziției Svetlana Tihanovskaia și partenera sa de campanie Maria Kolesnikova nu au îmbrățișat inițial politica identității naționale.
În schimb, s-au concentrat pe solicitarea alegerilor libere. Această abordare prudentă a reflectat teama opoziției de a înstrăina segmente ale publicului, în special generațiile mai în vârstă.
Lupta celor două drapele
Cu toate acestea, prezența tot mai mare a steagurilor alb-roșu-alb la mitinguri a reflectat importanța problemelor identitare.
Mișcarea pro-democrație a început să câștige teren în luna iulie și a crescut fulminant la începutul lunii august.
Drapelul național al Belarusului, alb-roșu-alb, care a dominat protestele, este un simbol puternic. El datează din perioada scurtă în care Belarusului a fost stat independent, în 1918, după Revoluția Rusă, și este considerat o emblemă a luptei bieloruse pentru independență.
În contrast, mulți consideră versiunea roșu-verde a drapelului național, adoptată de Lukașenko în anii 1990, drept un semn al supunerii în stil sovietic față de Kremlin.
Evenimentele radicale din ultimele săptămâni au servit doar la întărirea acestor contraste.
Numeroase victime ale brutalității poliției au fost reținute pentru afișarea drapelului alb-roșu-alb, în timp ce mitingurile loialiștilor regimului au fost identificate imediat prin prezența steagurilor și a stindardelor roșu-verde.
Loialiștii
Adunările loialiste fac, probabil, parte dintr-o campanie coordonată de specialiștii ruși trimiși în Belarus de către Kremlin, începând cu data de 9 august, pentru a asigura protecția informativă a regimului Lukașenko.
Strategia se aseamănă cu „infowar“-ul Moscovei împotriva Ucrainei din timpul Euromaidanului, cu un accent puternic pe identitatea sovietică și apeluri emoționale la suferința colectivă sovietică din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial.
Mitingurile pro-Lukașenko au fost marcate de apariția steagurilor decorate cu panglica Sf. Gheorghe, un simbol al imperialismului rus cu rădăcini în istoria țaristă.
Steagurile au fost evitate anterior în Belarus datorită strânselor legături cu războiul dus de separatiștii pro-ruși în estul Ucrainei.
Oficialii regimului, inclusiv Aleksandr Lukașenko, au început să-i catalogheze pe protestatari drept „naziști“ și „fasciști“.
Eșecul propagandei sovietice
Acuzații similare au fost, în trecut, pilon al propagandei sovietice. În anii mai recenți, acestea au devenit esențiale pentru atacurile informaționale ale Rusiei post-sovietice împotriva vecinilor necooperanți.
Aceste insulte își au rădăcinile în dezinformările Kremlinului ce datează din Cel de-al Doilea Război Mondial. Pe măsură ce forțele germane s-au îndreptat spre est, au fost reînviate simbolurile naționale suprimate ale națiunilor sovietice captive, cum ar fi Belarus și Ucraina.
Reprimarea violentă a protestelor a scos în stradă și mai mulți bieloruși anti-Lukașenko - Foto: Getty Images
Încă de pe atunci, Moscova a încercat să exploateze această asociere cu ocupația nazistă pentru a discredita luptele de independență din Ucraina, Belarus și statele baltice.
Astfel de tactici s-ar fi putut dovedi eficiente în anii precedenți, dar acest lucru nu mai pare să fie cazul în Belarusul actual. Evoluția unei noi identități naționale bieloruse a fost din ce în ce mai evidentă în ultimul deceniu, iar evenimentele din ultimele luni au oferit un stimul puternic acestui proces istoric.
Propaganda în stil sovietic a Rusiei încă rezonează cu unele segmente ale societății din Belarus, dar a fost depășită fără speranță de evenimente.
Relația cu Rusia se complică
Această schimbare de identitate va complica inevitabil relația dintre noul Belarus și Rusia vecină. Apariția unei identități naționale bieloruse independente face dificilă reconcilierea Moscovei cu schimbările care au loc într-o țară vitală intereselor naționale ale Rusiei.
Aceasta nu înseamnă că ar trebui să ne așteptăm la o invazie rusă. Kremlinul pare să fi învățat din propriile greșeli din Ucraina și ar prefera să nu mai înstrăineze o altă „națiune frate“ prin agresiune militară.
Cu toate acestea, ne putem aștepta ca Rusia să își mențină sprijinul considerabil pentru regimul Lukașenko, ce implică în prezent componente economice, de securitate, diplomatice și informaționale.
Moscova trebuie să câștige timp și să-l susțină pe Lukașenko până când se găsește o alternativă, care să-i permită să depășească un obstacol în interiorul propriei sfere tradiționale de influență.
În prezent, Rusia pare a fi lipsită de instrumente pentru a contracara trezirea națională din Belarus. Cu un mic contingent de etnici ruși în Belarus, ea nu poate lansa și întreține o narațiune rivală bazată pe apeluri la etnia rusă, așa cum a făcut în Ucraina.
În Belarus nici nu există sentimente pro-ruse concentrate într-o anumită regiune, care să îndeplinească o funcție separatistă similară Crimeii sau Donbasului. Kremlinul se va baza probabil pe apelurile la panslavism și ortodoxie.
Un alt obiectiv-cheie va fi minimizarea sau discreditarea legăturilor istorice ale Belarusului cu Lituania și Polonia. Rusia modernă nu poate concura cu atracția lumii occidentale, dar îi place să folosească trecutul comun pentru a justifica legături strânse continue cu fostele posesii imperiale, cum ar fi Ucraina și Belarus.
Totuși, aceste națiuni au, de asemenea, legături istorice profunde cu Europa Centrală, anterioare implicării rusești.
„Odată cu apariția unei identități naționale independente în Belarus, intrăm într-o nouă etapă în prăbușirea Uniunii Sovietice.
La treizeci de ani de la sfârșitul oficial al imperiului, soarele pare că a apus peste ultimul avanpost al autoritarismului sovietic din Europa Centrală.
Evenimentele din Belarus sunt un semn că țara nu va mai fi niciodată aceeași. Ramificațiile acestei schimbări vor fi resimțite în toată regiunea și ar putea grăbi în cele din urmă actul final al prăbușirii sovietice în interiorul Rusiei“, conchide Atlantic Council.
