Cum vrea Rusia să-și recapete supremația în Marea Neagră. China i se opune.
Construirea bazei navale în Abhazia reprezintă o încercare de a reafirma influența strategică a Rusiei în regiunea Mării Negre, un teatru de importanță sporită din cauza războiului din Ucraina.
În timp ce Flota rusă de la Marea Neagră, care a fost în mod tradițional staționată în Crimeea ocupată, a fost lovită de atacurile ucrainene și forțată să se retragă, Rusia a căutat un port sigur, mai departe de dronele și rachetele ucrainene.
Cum vrea Rusia să-și recapete supremația în Marea Neagră. China i se opune
Oceamcire, în Abhazia, situat la peste 700 de kilometri sud-est de cel mai apropiat teritoriu controlat de Ucraina, are potențialul de a oferi Moscovei o nouă bază navală, în mare parte aflată în afara capacităților actuale ale rachetelor ucrainene cu rază lungă.
Proiectul, dacă este finalizat la întregul său potențial, ar putea avea implicații semnificative pentru Ucraina, Rusia și Georgia, dar și China.
Abhazia este recunoscută la nivel internațional ca teritoriu georgian, dar se află sub conducerea unor oficiali abhazi împuterniciți de Rusia încă din anii 1990.
Primele nave de război rusești au fost dislocate la Oceamcire în 2009, la scurt timp după invazia rusă a Georgiei din 2008 și cimentarea ulterioară a ocupației Abhaziei și Osetiei de Sud, potrivit Kyiv Independent.
Planurile de a muta o parte a Flotei ruse de la Marea Neagră în Abhazia au apărut în toamna anului 2023.
Liderul împuternicit al Abhaziei, Aslan Bjania, a declarat în octombrie 2023 că „țara” sa a „semnat un acord cu Rusia și, în viitorul apropiat, va exista o bază permanentă pentru Marina Rusă în districtul Oceamcire”.
Curând după aceea, Vadim Skibițki, șeful adjunct al agenției de informații militare a Ucrainei - GUR, a susținut că construcția portului a început și că reprezintă o țintă legitimă, declarație întărită ulterior și de președinitele Volodimir Zelenski.
Portul, mult prea aproape de o bază operată de Beijing
Un nou oponent al planurilor Rusiei, neașteptat, a devenit vocal. Parteneriatul „fără limite” Rusia-China este sub presiune în Marea Neagră.
Construcția bazei navale permanente ruse în Oceamcire se află la nici 30 km de un port de mare adâncime operat de chinezi, în Anaklia, potrivit Cepa.
Baza Oceamcire semnalează intenția Moscovei de a aborda prezența în expansiune a Beijingului în Caucazul de Sud, în special lângă Anaklia, un centru cheie în Inițiativa Belt and Road a Chinei.
Un raport georgian a afirmat că fiecare proiect în valoare de peste 100 de milioane de dolari din 2021 a fost finanțat din bani chinezi, în timp ce Rusia nu poate spera să egaleze investiția chineză.
Citește și: Zelenski, apel către China: "Dacă China vrea, ea poate forţa Rusia să oprească acest război”
Apropierea bazelor subliniază dorința Kremlinului de a menține influența, ceea ce a cauzat o tensiune clară între cele două națiuni ce-și declamă „prietenia veșnică”.
Proprietatea de 49% a Chinei asupra bazei Anaklia reflectă o strategie mai largă de achiziție de active portuare globale pentru a-și spori dominația comercială.
Parte a proiectului Coridorului Mijlociu, este vital pentru conectarea Asiei de Europa prin Marea Neagră.
Pentru Kremlin, influența tot mai mare a Chinei în Caucaz riscă să-i diminueze propriul control asupra comerțului regional.
Citește și: Cum a ajuns Constanța punctul ZERO al rezistenței SUA și UE împotriva asaltului Chinei și al Rusiei
În același timp, apropierea bazei ruse de investițiile economice ale Chinei reprezintă un risc semnificativ pentru Beijing.
Pe măsură ce Ucraina continuă să ducă războiul oriunde Rusia stabilește active militare, orice acumulare rusă crește probabilitatea ca Kievul să țintească zona.
Un port de mai multe milioane de dolari (estimările anterioare sugerau că proiectul ar putea costa 2,5 miliarde de dolari) aproape de scena acțiunii militare ar putea deveni o un mare eșec pentru China.
De aceea, Beijingul se opune la dezvoltarea unei baze rusești permanente atât de aproape de baza sa.