Acțiunea juridică face parte dintr-o serie mai amplă de plângeri înaintate de avocatul Tony Buzbee, care susține că reprezintă peste 150 de presupuse victime ale abuzurilor lui Combs.
Curg acuzațiile împotriva lui P Diddy. Paharul cu drogul violului din care a forțat un minor să bea
„Avocatul din spatele acestui proces este interesat mai degrabă de atenția presei decât de adevăr", au declarat avocații lui Combs, menționând că „în instanță, adevărul va prevala și va dovedi că domnul Combs nu a agresat sexual și nu a traficat niciodată pe nimeni, fie bărbat, femeie, adult sau minor".
Conform plângerii inițiate de primul reclamant, un băiat de 10 ani din California, identificat ca John Doe, acesta ar fi fost drogat și agresat sexual de Combs în cadrul unei „audiții” la un hotel din New York.
Doe a declarat că, după ce și-a pierdut cunoștința, s-a trezit cu pantalonii descheiați și, încercând să ceară ajutor, ar fi fost amenințat de Combs.
Citește și: Detalii șocante din dosarul „P Diddy”. Ce se întâmpla de fapt la „Petrecerile Albe” ale rapperului
„Succesul” garantat în muzică avea un preț oribil
În aceeași zi, un alt proces civil a fost inițiat de un bărbat ce afirmă că în 2008, când avea 17 ani, a fost agresat sexual de Combs și un bodyguard în timpul audițiilor pentru emisiunea "Making the Band".
P Diddy - Foto: Profimedia images
Reclamantul afirmă că, în 2008, pe când avea 17 ani, Combs l-a forțat să întrețină relații sexuale cu el și cu bodyguardul său, pentru a-și demonstra dorința de succes în industria muzicală.
Citește și: Scandal uriaș: Sean Diddy Combs, acuzat de agresiune sexuală, arestat. Riscă închisoare pe viață
Pe lângă aceste procese, Sean Combs este pus sub acuzare la tribunalul federal din Manhattan pentru conspirație la extorcare, trafic sexual și transport în scopul prostituției.
El a pledat nevinovat la toate acuzațiile pe 17 septembrie, însă judecătorul a respins cererea sa de eliberare pe cauțiune.
Procesul său ar urma să aibă loc pe 5 mai.