Belaruşii au început duminică, 26 ianuarie 2025, să voteze în alegerile prezidenţiale destinate să îl realeagă pentru al 7-lea lea mandat consecutiv pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994, în absenţa tolerării unei opoziţii, relatează AFP.
Citește și: Belarusul amenință Occidentul cu arme nucleare: „Vom declanșa al Treilea Război Mondial”
„Democrație”, în Belarus. Aleksandr Lukaşenko, prietenul lui Putin, președinte pentru a 7-a oară
Urnele s-au deschis la ora locală 08:00 (05:00 GMT) într-un scrutin care se anunţă fără suspans, a notat un jurnalist AFP din Minsk.
Criticii preşedintelui Lukaşenko, în vârstă de 70 de ani, şi ONG-urile pentru drepturile omului au descris deja aceste alegeri ca fiind trucate.
În timpul celui de-al şaselea mandat, preşedintele Lukaşenko a înăbuşit complet orice disidenţă după demonstraţiile fără precedent care l-au vizat în 2020, apropiindu-se din ce în ce mai mult de Moscova, până în punctul în care a permis prezenţa armatei ruse pe teritoriul Belarusului pentru a invada Ucraina în 2022.
Citește și: Putin și Aleksandr Lukaşenko semnează un pact de securitate. Ce prevede acesta?
UE: Lukaşenko nu are nicio legitimitate
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kalla a declarat sâmbătă că preşedintele Lukaşenko nu are nicio legitimitate, iar ceea ce se întâmplă este un afront la adresa democraţiei.
O serie de europarlamentari au cerut, de asemenea, ca rezultatele să nu fie recunoscute, mai ales că alegerile anterioare (2020), au fost urmate de reprimarea dură a unei mişcări de protest fără precedent.
Într-un interviu acordat AFP la începutul lunii ianuarie, Svetlana Tihanovskaia, lider al opoziţiei în exil şi candidată împotriva lui Lukaşenko în 2020, a denunţat alegeri "false", organizate într-un climat de teroare.
Potrivit ONU, peste 300.000 de belaruşi, dintr-o populaţie de nouă milioane, au fugit din ţară din motive politice, în principal în Polonia.
Organizaţiile pentru drepturile omului estimează că în Belarus continuă să fie peste 1.200 de prizonieri politici deţinuţi în condiţii dificile, adesea lipsiţi de acces la avocaţi sau de contactul cu cei dragi.