Cea mai dramatică salvare submarină din istorie a avut loc în 1973.
Dezvoltat de Vickers Oceanics, Canadian Pisces III era un submersibil de adâncime de aproape doi metri în diametru și, la 29 august 1973, a coborât pentru a pune cablul telefonic pe fundul Atlanticului pentru Oficiului poștal britanic.
Dispăruți sub fundul mării. Cea mai dramatică salvare submarină din istorie. Mai aveau oxigen 12 min
Cei doi membri ai echipajului erau pilotul Roger Chapman, un fost marinar de submarin al Royal Navy, în vârstă de 28 de ani la acea vreme, și inginerul/pilot Roger Mallinson, 35 de ani.
Pisces III și-a început scufundarea la 1:15 am pe 29 august, la 150 de mile în largul coastei Cork, vestul Irlandei.
Dura 40 de minute pentru a se scufunda până la 500 de metri și ceva mai repede pentru a se ridica.
„Făceam ture de opt ore, mergeam de-a lungul suprafeței fundului mării cu o jumătate de milă pe oră, instalam pompe și jeturi care lichefiau noroiul, puneam cabluri și ne asigurăm că totul era acoperit”, își amintea Chapman.
Mallinson era obosit în acea zi, nu dormise cu 26 de ore înainte de această scufundare, pentru că efectuase reparații la submersibil.
Ca parte a lucrărilor de reparație, Mallinson a decis să schimbe rezervorul de oxigen cu unul nou.
Acest lucru nu a fost deloc ușor, din cauza greutății rezervorului, iar Mallinson și-a amintit mai târziu că nu era de fapt o condiție prealabilă a următoarei scufundări programate.
Echipajul ar fi putut să-și înceapă scufundarea din 29 august fără a schimba aportul de oxigen, deoarece, la jumătate din plin, ar fi trebuit să fie suficient pentru munca planificată.
Pisces III era în drum spre suprafata Atlanticului când, la ora 9:18, lucrurile au luat o turnură nefastă.
În timp ce așteptau cablul de remorcare să fie atașat de submersibil și să-l ridice înapoi pe nava-mamă, Vickers Voyager, cei doi membri ai echipajului s-au simțit brusc aruncați înapoi în timp ce Pisces III s-a răsturnat cu susul în jos.
O greșeală de remorcare, ce a inundat sfera de la pupa, adăugând o tonă în plus la greutatea submersibilului.
În timp ce submersibilul a plonjat în adâncuri, zguduindu-se, echipajul a urmărit neputincios cum manometrele se învârteau haotic și obiectele se desprindeau.
„Pe măsură ce ne scufundam, cea mai mare îngrijorare a mea era dacă ne aflam undeva în apropierea platformei continentale, pentru că dacă o loveam am fi fost zdrobiți”, și-a amintit Chapman.
Echipajul a oprit sistemele electrice și a ejectat o greutate de 200 de kilograme pentru a face submersibilul mai ușor.
Pisces III a lovit fundul mării, oprindu-se la 480 de metri la 9:30 dimineața.
Chapman și Mallinson nu știau la ce adâncime sunt, deoarece dezactivaseră indicatorul de adâncime la 152 de metri, îngrijorați că ar fi putut exploda.
Căzuseră într-un sifon sub fundul mării
Pisces III a lovit fundul mării cu 40 mph, o viteză considerabilă, dar cei doi s-au protejat de impact cu perne și și-au pus cârpe în gură, astfel încât să nu își muște limba.
Chapman și Mallinson se considerau norocoși că sunt în viață în acel moment. Ei nu știau că submersibilul se înfipsese într-un „sifon”, pe jumătate sub fundul mării.
Echipajul a reușit să facă un contact telefonic cu suprafața și să spună că sunt în regulă.
În acel moment, aveau oxigen pentru 66 de ore, opt fiind deja folosite în scufundare.
Cu submersibilul aproape răsturnat, Chapman și Mallinson au făcut tot ce au putut pentru a conserva oxigenul, limitând mișcările fizice și chiar vorbind cât mai puțin posibil.
Aerul greu se aduna în partea cea mai de jos a carenei, așa că echipajul a încercat să rămână cât a putut de sus deasupra acesteia.
Era frig și umezeală, iar Mallinson încă suferea de o toxiinfecție alimentară.
Mult deasupra lor, începuse un dramatic efort de salvare.
Nava de cercetare oceanică a Marinei Regale a Regatului Unit HMS Hecate s-a îndreptat spre zonă, cu cabluri de recuperare.
În același timp, o aeronavă de patrulare maritimă a Royal Air Force Nimrod patrula deasupra zonei.
In August 1973, The Two Rogers, Chapman and Mallinson, sank off Ireland in the North Vancouver-built Pisces III sub. The Canadian ship John Cabot was key to the rescue. Almost 50 years later, a new Cabot, built in North Van, is searching for the Titan. pic.twitter.com/DSGG7WO1d3
— Bob Mackin @Mackin@mastodon.online (@bobmackin) June 22, 2023
Din California, un submersibil CURV III al Marinei americane a fost trimis să asiste, în timp ce nava Pazei de coastă canadiană John Cabot plecase spre zonă.
În dimineața zilei de 30 august, nava-mamă Vickers Voyager a sosit la Cork și acolo a încărcat alte două submersibile, Pisces II și Pisces V.
În acest moment, Chapman și Mallinson își raționau cu atenție hrana disponibilă, apa și oxigenul.
Aveau un sandviș cu brânză și o cutie cu limonada, pe care nu erau dispuși să le consume.
Între timp, pentru a conserva oxigenul, ei au permis cu atenție să se acumuleze CO2, ținând evidența nivelului.
Ar fi trebuit să adauge oxigen nou la fiecare 40 de minute, dar așteptau mai mult, ceea ce îi făcea mai letargici și mai adormiți.
Au căpătat speranțe când a sosit un mesaj de la „Regina Elisabeta a II-a”, echipajul imaginându-și că monarhul britanic însăși le-a transmis cele mai bune urări.
Era de fapt linia oceanică britanică Queen Elizabeth 2, care a răspuns la apelul Mayday.
La 31 august, la ora 2:00, s-a încercat lansarea Pisces II, dar cablul de ridicare s-a rupt și submersibilul a trebuit recuperat pentru reparații.
Pisces V a fost lansat cu succes și a ajuns pe fundul mării, dar nu l-a putut găsi pe Pisces III în timp util și a trebuit să se ridice.
În jurul orei 13:00, Pisces V i-a găsit în sfârșit pe fundul mării. Cu toate acestea, o încercare de a atașa un cârlig pentru a remorca submersibilul avariat a eșuat, din cauza flotabilității cablului.
Fascinating that the deepest underwater rescue ever accomplished was off the coast of Ireland in 1973.
— Conor Wilson (@ConorWilson) June 21, 2023
The Pisces III was trapped on sea bed off Cork, at a depth of 1,500 feet.
That’s about 10% of the depth of the Titanic wreck.
Great archive here:https://t.co/4Tcw6w63dS
Pisces V a rămas lângă Pisces III, ca să nu-l piardă din nou, iar Pisces II a coborât iar, însă a luat apă și a trebuit să iasă la suprafață.
CURV III era acum disponibil la bordul navei John Cabot, dar o defecțiune electrică a oprit lansarea.
Situația era sumbră la miezul nopții de 31 august, cu două submersibile avariate, iar Pisces V a trebuit să revină la suprafață.
„Rămăseam fără hidroxid de litiu pentru a curăța CO2, era foarte umed și rece și eram aproape resemnați că nu vom fi salvați”, își amintea Chapman.
Salvați cu 12 minute înainte de a li se termina oxigenul
În cele din urmă, după ora 5:00 dimineața, la 1 septembrie, Pisces II a reușit să obțină o linie folosind un comutator special conceput și o altă linie din polipropilenă.
La ora 9:40, CURV III a coborât și a fixat o altă linie, punând un comutator în deschiderea sferei de la pupa lui Pisces III.
Cei doi captivi au fost îngrijorați că atașarea liniilor la sfera mai slabă din pupa ar putea să nu funcționeze, dar suficient de încrezători și de enervați pentru a-și consuma sandvișul și băutura.
La ora 10:50 a început procesul minuțios de ridicare a Pisces III.
Chapman a descris acest lucru ca fiind „dur, foarte confuz”. Liftul a trebuit să fie oprit de două ori în timpul ascensiunii, o dată când CURV III s-a încurcat la 106 metri, și o dată la 30 de metri, pentru a permite scafandrilor să atașeze linii de ridicare mai grele.
Apoi, la 1:17 pm, la 1 septembrie, Pisces III, împreună cu Chapman și Mallinson, au ieșit în sfârșit la suprafață.
Au stat sub apă 84 de ore și 30 de minute.
Deschiderea trapei echipajului, care se blocase, a durat încă aproximativ 30 de minute, iar Chapman și Mallinson au ieșit în cele din urmă, epuizați și confuzi.
„Când au deschis trapa și aerul proaspăt și lumina soarelui au intrat, ne-a dat dureri de cap, lumina era orbitoare, dar noi eram euforici”, își amintea Chapman, potrivit WarZone.
„A fost destul de greu să ieșim din submarin, fusesem atât de înghesuiti, încât cu greu ne puteam mișca.”
Poate cel mai uimitor în legătură cu salvarea dramatică, în afară de adâncimea record, este faptul că, atunci când au ajuns la suprafață, Chapman și Mallinson mai aveau doar 12 minute de oxigen.
Eforturile lor de conservare au prelungit cele 72 de ore de oxigen planificate cu încă 12,5 ore.
În loc să renunțe la scufundările adânci, Chapman și Mallinson au continuat amândoi să lucreze în acest domeniu, bazându-se pe experiențele lor chinuitoare din misiunea Pisces III.
Chapman a înființat compania Rumic, care a furnizat servicii și operațiuni submarine pentru industriile offshore și de apărare.
Expertiza sa l-a implicat în efortul nereușit de a salva echipajul submarinului rusesc Kursk în 2000, în timp ce a jucat un rol major în salvarea echipajului de șapte oameni al submersibilului pentru scufundare adâncă AS-28 din clasa rusă Priz, în 2005.
Mallinson a continuat să lucreze cu submersibile pentru Vickers Oceanics până în 1978.
Poate de înțeles, cei doi bărbați au creat o legătură strânsă care a durat până la moartea lui Chapman, în 2020.
Explorarea la adâncime este un efort inerent riscant și, atunci când lucrurile merg prost, pot deveni foarte rapid catastrofale.
Povestea misiunii Pisces III poate fi puțin cunoscută astăzi, dar curajul și determinarea echipajului său și a celor care i-au asigurat salvarea, servesc cu siguranță drept inspirație pentru mulți alții care se aventurează în acest tărâm periculos.
